Ce faci – mă întreabă cu-n surâs suveran,
Tot cu versul, cu scârța, scârța pe hârtie?
Poeții, precum știu, n-au altă treabă
Decât să piardă vremea și să scrie!

E mare cât o batoză, cu farul ochilor opac
Coboară, după ce șoferul dă mașinii ocol
Îi deschide portiera și el se revarsă
Ca un șifonier plin cu nămol

Cu versul, zic, scriu și uneori
Prășesc grădina, dau calului iarbă, stele și ovăz
Caut de ouă găinile, scap un copil de la înec
Și când îmi rămâne timp, mă străduiesc să te văz

În clasa a treia, zic, erai în banca din spate
Ai repetat anul din exces, firește, de zel
Când unii umblam prin facultăți
Tu te găseai încă, în clasele primare, la fel

Ministrul mă privește cu îngăduință
Patria, răspunderile l-au obosit,
Apoi îl înconjoară cu plecăciuni oficialitățile,
Preoții țin pentru el, rugăciuni de viață lungă la schit

Vezi, zice, cu privirea lui șireată și tâmpă,
Pare că mă lovește cu al disprețului topor,
Unde-am urcat, unde sunt, unde voi fi,
Pe tine cine te iubește căci pe mine mă aclamă întregul popor?

E seară, lumina e suptă încet
De bezna care se lasă
Scriu un vers și mă aclamă și pe mine
Cu aripile lor străvezii, fluturii atrași de lampa de pe masă
6 iunie 2019, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]