Lucian Avramescu: N-am știut că te pot striga pentru ultima dată

 

Era seară, luna stătea între noi pe o rână
Cu un cot pe sânul tău cel pietros de fată
Apoi ai alergat printre sălcii și printre sentimente
Iar eu n-am știut că te pot striga pentru ultima dată

Te-am lipit de copacul care eram verde
Și te-am lipit strâns de copacul care eram ruginiu
Încăpeai între clavicula mea și bărbie
Și pielea mea nu era ca un capac de sicriu

Distribuie prietenilor

Te-am iubit în noaptea aceea polară
Care a ținut șase luni, poate mai mult
Te țineam cu inima mea de subsuoară
Pentru ca de aproape inima ta s-o ascult

E seară din nou, luna stă între noi pe o rână
Oarecum curioasă, oarecum aplecată
Eu sunt mut ca o lebădă, ca o piatră, și sângerez
Fiindcă n-am știut că te pot striga pentru ultima dată

6 octombrie 2020, Sângeru