Lucian Avramescu : Nimeni, îmi spui, n-a murit din lipsă de poezie

 

De foame mor oameni, să rabzi
Nu poți o veșnicie
Și setea usucă omul ca pe un vreasc
Nimeni, îmi spui, n-a murit din lipsă de poezie

Dreptate ai, răspund împăciuitor,
Nimeni n-a murit fiindcă nu l-a citit pe Eminescu,
Unii n-au ascultat Beethoven niciodată
Iar ca români, pe românul George Enescu

Distribuie prietenilor

Unii ajung miniștri ai culturii
Trăiesc chiar foarte bine
Ochiul lor nu cunoaște încețoșarea lacrimei
Iar o nocturnă de Chopin
N-a făcut să vibreze timpanele lor veline

Nimeni n-a murit din lipsă de vers
Imi spui apăsat, cu subînțeles, cu o anume mândrie
Dar te întreb dacă nu cumva
Duc o viață de morți, cei fără pic de poezie?

Și-n grotă, primitivul, după ce vâna un mamut
Fericit că n-a fost vânat el
Picta cu pietrele colorate ale muntelui
Fericirea lui ca pe un liric pastel

Acolo, zic, acolo s-a petrecut
Primul vers, prima mângâiere prin cuvinte
Iar murmurul apei și vântul
Ne-au îmbogățit sufletul cu un solfegiu, cu o aripă, ia aminte
20 iunie 2019, Sângeru