Lucian Avramescu: Ninge cu lebede din cer

 

Fac țuică, la cazan, e rândul meu
Încerc să îmi imit târziu bunicul
Eram copil și încă mai aveam
Neconfiscat de cadre alambicul

Borhotul prunelor miroase încă
În amintire mai intens ca azi
Repet mișcări, pun foc domol, povarna
Am rezidit-o între vechii brazi

Distribuie prietenilor

Era, țin minte, ger, sub pași, zăpada
Trosnea de parcă ai fi spart bomboane
Și țuica susura din țivier
Într-un hârdău cu doage de icoane

Prune-s puține, au murit livezi
Și nu mai ninge parcă de un veac
Dar eu încerc târziu, mult prea târziu
Iarna copilăriei s-o refac

Țuica miroase, ca atunci, a prună
O-ncerc din când în când, fac doagei semn
Și gust domol, cum m-a-nvățat bunicul,
Ducând la buze lingura de lemn

Miros a fum, a țuică, a vecie
Mi-s palmele mai aspre ca oricând
De parcă n-aș culege poezie
Ci pietre colțuroase de pe prund

E noapte, noapte, poate-afară-i lună
Aș vrea să ningă, dar nu ninge-n ger
Ies din povarna amintirii mele
Să-mi strig pe nume stelele din cer

Dar, Doamne, cum s-a petrecut minunea
Ninge apocaliptic, ninge des
Cad fulgi mai mari ca turle de biserici
Zăpada face capului meu fes

Visez? N-am mai văzut așa zăpadă,
Să fie pruna din cazan de vină
Sau lebedele care-au prins să cadă
Pe-acoperiș sunt magii cu lumină?

Ninge, parcă de-un veac, neîncetat
E, cred. o recompensă pentru toate
Câte au fost și-o vreme le-am uitat
Dar au rămas în mine-adevărate

Povarna este toată sub zăpezi
Bunicul, tata, sub zăpezi și ei
Iar eu alerg, cum alergam cândva,
Iluzia unui tăpșan cu miei

Lucian Avramescu, 21 noiembrie 2018, Sângeru