Lucian Avramescu: Nu mă lăsa orb și infirm de cuvinte

Cuvintele-mi apar ca minereuri din mină
Alteori ca din mocirlă, ca mormolocii ies
Poetul e minerul care sapă, tot sapă
Să scoată pietre convertite-n iubiri mai ales

Hei, ocnașule, nu te mai înveți minte
Pune punct, că de virgule m-am săturat
Unii nu agață atâtea alinturi la gâtul iubitei
Urcă direct, fără mărgelele vorbei, în pat

Ploaia, zic, e precedată de alizee
De viscole care aduc uneori o râvnită furtună
Fulgerele pregătesc și ele
Lunca înierbată care cu norul se îmbrățișează și se cunună

Distribuie prietenilor

Cum să renunț la cuvinte, am zis,
Iubirea are aripi de egretă
Nu e ceva pe care te sui
Cum se suie un poștaș grăbit pe bicicletă

Taie-mi, Doamne, averea, culorile din curcubeu
Voi inventa altele, cu imaginația mea deloc cuminte
Dar nu mă lăsa, te rog, în soarele arzător al poeziei
Orb și infirm de cuvinte
8 iunie 2019, Sângeru