erai nedefinită și confuză
din minus către plusul infinit
n-am înțeles din tine mai nimic
și poate de aceea te-am iubit

n-aveam alternativă pentru aer
și din acest motiv te-am respirat
și tot cu tine-am supt la sânul mamei
și am dormit mereu cu tine-n pat

în patru labe-am mers și tu erai
sub mine, vag numindu-te țărână
și când am învățat pe deal s-alerg
erai cu mine, mă țineai de mână

nu am avut secrete, ne-am spus tot
pe cer mi-ai fost mereu steaua aleasă
și ai fost prima ce m-a dezbrăcat
și eram goi, eu, mire, tu, mireasă

din pricina aceasta, sigur știi,
nu te-am trădat iubito niciodată
și ți-am făcut în limba ta copii
și le-ai fost prima limbă învățată

s-a nimerit să-mi fii și eu să-ți fiu
puteam aiurea să mă nasc, pe lună,
dar să te schimb e, iată, prea târziu
frumoaso, ca a magilor cunună

că sufăr uneori, i-adevărat
eu plâng cu plânsul tău deodată
când văd cum voalul tău neîntinat
e sfârtecat de o armată beată

și totuși splendidă în veci rămâi
țară ca o femeie ce-mi adună
lacrima sufletului căpătâi
și-a trupului vremelnică țărână

Lucian Avramescu, 3 decembrie 2018, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]