Lucian Avramescu: Nucile mi le-au furat, numai toamnă mi-au lăsat

 

câtă toamnă, Doamne, ce băgăție de aramă mi-ai dat
am fost azi să-mi bat nucii cu prăjina
la margine de sat,
dar țiganii nucile mi le-au furat

frunzele de aur sunt toate pe jos
covor pe care mi-aș așeza femeia
să simtă al țărânii miros
dar ne vede lumea, zice ea, și nu e frumos

Distribuie prietenilor

pe hoții nucilor mele nimeni nu i-a văzut
au cules tot, ca o turmă ieșită la păscut,
lăsându-mi mie,
ce bogăție,
pentru a metaforelor coasă,
doar toamna asta înnebunitor de frumoasă

bate un vânt blând ca o rugăciune
tu ai pus jos sacul care ar fi trebuit să miroasă a furatelor prune
dar și el e gol cum goi sunt genunchii tăi
sub soarele care apune pe dindouă în noi

toamna doar așază o rogojină peste copilăria mea
care a fost, firește, cândva
și mai rânduiește cu grijă
spre fruntea mea, raza soarelui ultimă, ca o schijă

hai, iubito, acasă, nu-i loc pentru noi la cules
cu iubirea mea voi umple
ciutura de lumină, care-ți stă pe frunte și pe genunchi ca un fes
Lucian Avramescu, 25 septembrie 2018. Sângeru