Lucian Avramescu: Poporul are întotdeauna dreptate! Oare?

Discutam adesea cu profesorul Tudor R. Popescu, unul dintre marii specialiști europeni ai dreptului internațional, sub un nuc, în curte, la București. Locuiam la aceeași adresă, pe Sfinții Voievozi, nr. 9. Eu la parter, el la etajul doi. Veneau doctoranzi, unii străini, îi aduceau daruri, cu toate că eminentului dascăl nu-i prea plăcea obiceiul de sorginte turco-arabă am înțeles, al peșcheșului. Eu credeam că-i neaoș. Că nu-i plăcea această candidă mituire vine ca argument și dovada că le spunea, mai ales dacă veneau cu damigene cu licori, să le lase la mine la parter, pe un hol. Uneori acolo se oțețeau. Bea-le tu, mă îndemna, ceea ce aș fi făcut dacă nu aveam zaibărul făcut de mine din via oltenească a fostului socru.

Mi-am amintit de el în dimineața asta când, deschizând geamul, am văzut două rândunele, primele din acest an, stând pe două grinzi ieșite din zid, aproape de locul unde cuibăresc anual. Soarele a dat năvală în casă, spulberând cu o forță neîntâlnită în această primăvară, umbre și anihilând enigmele nopții.

Rândunele ar fi fost, zice-se, plămădite din lut de copilul Iisus din Nazaret, care se juca suflându-le aer în cioc iar ele zburau.

Cu profesorul discutam adesea despre procesul nocturn în care a fost condamnat la răstignire, Fiul lui Dumnezeu. El mi-a înșirat cele șaisprezece încălcări ale dreptului roman în acel proces, prima fiind desfășurarea judecății noaptea. Am mai istorisit, cu detalii, în cărțile mele, aceste pilduitoare dialoguri în care cel care câștiga învățătură eram eu.

Uneori polemizam pe ponciful că poporul are întotdeauna dreptate. Așa să fie? – mă îndoiam eu. Când a avut dreptate, când l-a întâmpinat pe Iisus cu lauri, sau când i-a dat oțet să-și potolească setea? Era același popor! Poporul a ales răstignirea nevinovatului din Nazaret și salvarea făptuitorului de crime Barabas.

Are mereu deptate mulțimea? Eu cred mai ales  în dreptatea individuală, descâlcită de o minte aleasă și curată. Nu neapărat a judecătorilor, fiindcă Pilat, cel care se spală pe mâini de vină, ȘTIE că Iisus e nevinovat și-l dă pe mâna mulțimii care ”are întotdeauna dreptate”.

Aveam un coleg de redacție, care nu ascundea că tată-său e securist ca și soața lui. El zicea că nu e. Spuneam bancuri cu Ceaușescu, multe și hazoase pe vremea aia.

Știi, zicea el – eram în Transnistria să facem un interviu cu prorusul care conducea acea așa zisă țărișoară de pe stânga Nistrului, cu o armată rusă mai mare decât populația în care intrau și români – știi, mi-a zis într-o zi, cum poate fi păcălită o mulțime de oameni? Nu știam și nici nu credeam că se poate. Îi păcălești pe doi, pe cinci, dar nu pe toți! Ba da! Și mi-a spus o rețetă pe care o auzise ”din surse de încredere”.

E un nevinovat în pușcărie de care cârmuirea vrea să scape ”spălându-se pe mâini” de orice vină. Vine șeful pușcăriei și-i spune că e liber. Gata! Ieși prin tunelul ăsta și ai viața în față.

Cu ceva timp înainte, mulțimea de afară este alimentată cu informația că asasinul Dincă (iau un nume la întâmplare, că de fiara asta nu se știa atunci), va ieși pe tunelul ăla. Cel pus în ”libertate” iese fericit că a scăpat de ștreang, dar acolo îl aștepta o mulțime care îl sfâșie în bucăți. Îl face fărâme pe ”nemernic”.

Cine a manipulat și cum, că pe vremea răstignirii nu se inventase diabolicul televizor, poporul iudeu? Sau orice alt popor care are mereu dreptate?