Lucian Avramescu: Pot muri liniștit. N-am nicio boală!

Trimit acest mesaj prietenilor mei. Acum câteva minune am primit de la Neurologie-Colentina, ultima analiză care mai dospea în eprubete, culcușită la pândă ca un animal de pradă, gata să-mi sară în beregată sau să-mi lingă degetele, blajină ca o mâță. ”Anticorpi onconeuronali negativi”.
Sunt la Sângeru și rezultatul a venit prin generoasa atenție pe care mi-a acordat-o în cele trei zile de internare, domnișoara doctor rezident Alexandra Matei, o fată minionă, cu ochi luminoși, notându-și atentă nuanțe ale suferințelor mele, grijulie cu tot ce ar putea indica o cauză, fiindcă efectul e limpede – rostirea mea devine de la o zi la alta mai greoaie.

Am sunat-o, fiindcă mesajul a venit pe telefonul soției, al meu fiind destinat doar vorbirii care începe să nu-mi mai fie de folos.

Înseamnă că nu am cancer? – am întrebat-o pe doctorița obișnuită de acum cu vorbirea mea.

Distribuie prietenilor

”Nu, nu aveți cancer, este exclusă această variantă”.

Mi-e greu să strig de bucurie, mi-e greu să tac. Toate analizele mele au ieșit până acum bune. De sânge, de corzi vocale, de creier, de mațe, de oase, de stat cu ochii închiși într-un deșt, de… Ca-n zicerea aia comic-sinistră: analizele bune, pacientul mort!

Prietenul meu, ziaristul Mitică Cârstea, proprietar al ziarului Prahova, mă ceartă telefonic să merg în străinătate. Ai prieteni ziariști, scriitori pe tot globul. Ce naiba! Mai mergi și la alții, chiar dacă ai scris o carte despre greii medicinei românești. Poate nimeresc alții diagnosticul. Nu-i jignești pe ai noștri! Dar nu te duce, te rog, la Viena. Ai apropiați în Germania, ai prieteni în Israel, a fost la tine traducătorul lui Eminescu din China. Poate pune unul deștul pe cauza vorbirii tale care nu mai e a ta!

Voi vedea! Traducătorul din China, între timp a murit. Deocamdată fac această mărturisire prietenelor și prietenilor mei, îngrijorați sincer de starea mea de pseudosănătate: am primit toate analizele, am fost băgat în cincizeci de ace cuplate la ecrane care arătau cum funcționează anatomia mea obositor de complicată. Ele spun că totul funcționează normal!

Ca atare, vă mulțumesc cu drag pentru mesajele de încurajare. E tonic să știi că ai prietene, prieteni, că unii te mai știu, te mai vor viu, că însemni ceva, un pic, pentru ei.

P.S.
M-a căutat cu mesajul – că acum nu mai vorbim cu vorbe, ceea ce ar fi în avantajul meu, ci prin taste – un coleg bucureștean să mă invite să vorbesc la o lansare de carte a lui. L-am sunat a doua zi dimineața să mă scuz că nu pot vorbi. N-am apucat să spun decât, cu vorbele mele greoaie : ”Nu pot veni Carolică, fiindcă”… Era în mașină. ”Ăsta e beat mort la nouă dimineața!” – a concluzionat fostul meu amic, către cineva de alături. Și mi-a închis, superior-scârbit. Să-l detest? Îl voi ignora, atât.