Lucian Avramescu: Romanul care începe acum

 

Tocmai se retrăsese din ea, burtos şi mulţumit ca o hienă. Femeia îl privea neîncrezătoare. Mădularul lui se ofilea sub privirea ei speriată. Atunci l-a întrebat din ochi dacă are voie să se acopere, fiindcă sexul ei umed rămăsese despicat ca de o secure.
Așa încep și așa se sfârșesc toate, spuse pudic îngerul. Seara luneca sub nori vineți și totul mirosea a păcat, sfâșiere și răscoală.

Lângă monumentul eroilor se țineau cuvântări. Câțiva copii cântau, dirijați de un dascăl care naveta zilnic între școală și biserică. De pe cascheta soldatului mort la Oituz lunecau încet găinații ciorilor gonite de zarva comemorării. Îngerul repetă obosit ceea ce spusese mai devreme, cu același glas gălbejit care ieșea parcă dintre picioarele lui rășchirate și nu dintre aripile cu care presupuneam că se suie în slavă.

Distribuie prietenilor

Își privi mădularul adormit. Speriată încă, femeia căuta îngăduința unui răspuns. Două sârme stăteau petrecute peste brațele ei răstignite pe patul de fier. Cum să se acopere dacă mâinile ei erau două aripi retezate? Ura lui creștea pe măsură ce toate celelalte adormeau.