Lucian Avramescu: S-a mai pus un lacăt pe o poartă (editorial rimat)
E prea târziu spre a mai fi devreme
E prea devreme spre-a mai fi târziu
Se nasc copii defecți de la o vreme
Care nici limba țării lor n-o știu
Am întrebat o prea fardată mamă
Ce-și duce-n lumi străine noua soartă
De ce nu știe fiul ei limba maternă
Ce rost, mi-a zis, să nvețe-o limbă moartă
Știu, e acum profund americancă
În sat a ruginit lacătu-n porți
Iar cimitirul prin uitare-și are
Părinții bieți pentru-a doua oară morți
E liber să pornești în lumea largă
Mergi omule unde cu ochii vezi
În Tanganica, Malta, Spanii, Congo
În negru de ai chef te colorezi
Dar mama asta strâmbă din Pocreaca
Deșteaptă ca o oaie de la stână
Să nu-și învețe fiul un cuvânt
Unul măcar în limba ei română?
Măi strănepoata lui Stefan cel Mare
Care mai ai pe-aici neamuri, nepoți
Află că-americanii își iubesc țara
Au steagu-n suflet, chiar și pe chiloți
Evreii, risipiți în lumea toată
Se-ntorc cu limba netrădată în Iudeea
Trecut-au mii de ani de pribegie
Dar datinile le-a ținut mereu, femeia
Tu, brava mea româncă ce-ai făcut
Croindu-ți prin malgașe țări cărare
Ai devenit ce, fufă sau regină?
Nu, cel mai trist profesor de uitare
Sigur, nu-s toate astfel, o româncă
Are trei prunci cu-n tip prin Filipine
Da-n casa ei româna se vorbește
Iar soțul a-nvățat-o și el bine
Se-nchiriază sol acum pe Marte
Ești soață de miliardar?, mergi înainte
Grădina Maicii Domnului se cheamă țara ta
Ai de-aici aer în piept, și-n lut, morminte
Și asta chiar și-n cosmos, ține minte
22 aprilie 2021, Sângeru