Lucian Avramescu: Să fie furtul definiție a neamului românesc?

Furtul, asta m-a amuzat dar m-a și întristat, a ajuns argument istoric asupra întâietății noastre pe aceste meleaguri. Prietenul meu Mihai Petcu, guraliv ca și mine, doctor proprietar al celei mai mari cirezi de vaci din România, găsibilă în Pantelimon, de care m-a despărțit amuțirea mea totală, mi-a spus cândva un banc în versuri cu hunul Attila care, nădușit, călărind din stepele lui, a ajuns la râul Tisa unde a vrut să facă o baie să se spele la, mă rog, zonele cu zoaie.

Poezia-banc abunda în cuvinte care-s azi peste tot, nu doar pe schele, ci și-n noile romane, inclusiv în emisiunile TV de la ore la care copiii nu dorm. Nu-mi îngădui să le scriu aici, mințind că nu le-aș fi rostit la rându-mi în împrejurări în care înjurătura vine mănușă.
Încerc să improvizez, fără a strica substanța demonstrativă a bancului:

Venind Attila călare
Nădușit nevoie mare
Și de Tisa dând, la mal
Lăsă țoale, lăsă cal
Și intră în apa rece
Nădușelile să-și frece
N-a mai luat în juru-i seamă
Crezând locul fără mamă

Distribuie prietenilor

S-a scăldat ungurul bine
Râu curat, apele line
Dar când a ieșit la mal
Ciuciu haine, ciuciu cal

(aici versul cuprindea un cuvânt din patru litere pe care-l evit – nota mea)
Și acum să-mi spuneți, ghici
Cine-a fost întâi aici?

E prima oară când găsesc, iată, în folclorul porcos, o demonstrație istorică. Noi, fiind aici, milenari, am șutit hainele și calul migratorului hun care nu aflase că teritoriul e locuit de unii experți în dat cu jula.

Am citit în presa engleză că România e ”țara de unde vin țiganii”, cei ce populează acum jumătate din pușcăriile coroanei, mai ales pentru furturi. Mexicanii ne zic hoți și ne dezbracă la piele în aeroport, apoi ne trimit acasă fără explicații. Nu e vorba de etnie, ci de români blonzi sau bruneți  care au speriat Mexicul furând bancomate sau bănci prin cartele electronice.

Eu, venind cândva cu trenul din Italia, am traversat Iugoslavia în compartiment cu un arab care, simțind că adoarme, își legase cu un lanț cu lăcățel, diplomatul de antebraț. Eram doi români în compartiment și arabul. Când pleca la closet, lua cu el bagajul. Amuzat, l-am întrebat, ajungând mai spre granița noastră, ce-i cu teama asta de furt, fiindcă era limpede că de asta se temea. Pentru că, mi-a zis fără ocol, sunteți români. Și mi-a povestit într-o engleză amestecată cu italiană, ce a pățit el la Intercontinental, în București. A rămas fără bagaje, acte și fără mașina parcată la loc păzit. Nu era la râul Tisa prin finalul mileniului unu, cu toate că Attila din banc a trăit cu câteva sute de ani mai devreme.

Aseară mi-a atras atenția la o emisiune de știri, o descindere cu mascați, la care participau și agenți FBI. Aici, în România, eclozează niște superinteligente rețele mafiote de spart bănci cu cardul nu cu dinamita. Pentru asta e nevoie de școală, nu că hoții de buzunare n-ar fi absolvenți de academie.

N-au intrat în bancuri decât firav, marile furturi ale capilor ministeriali, ale politicienilor, că și aici batem Europa. Ce Europa, Universul prin hoții care au furat cu totul România, adică  țara lor.  E cum ți-ai jefui mama.