
Lucian Avramescu: Sângeru, satul meu răstignit
Gemi pământule ca un bivol păros
Nu juca un rol de metresă, suspinat,
Plângi, dacă poți, cu lacrimi de mâl,
Plângi copilul negăsit, care s-a înecat
Gemi sub ploi, condamnatule, ca pe eșafod
Capul tău de țărână ar trebui să stea aplecat
În rugăciune, neputincios, cerându-ți iertare
Fiindcă în tine stă copilul înecat
Caut singur pe Cricov, alte ploi
Ar putea aduce noi trupuri de copii
Mă ațin în calea valurilor, caut bezmetic,
Dedesubt e moartea, sus, doar valurile, singurele obraznice, vii
Rapsodia lui Enescu, Corul Robilor, apoi,
Cântă malurile tragedia celor patru minori înecați,
Giuseppe Verdi a venit și el la Sângeru
Fiindcă salvatorii deja sunt plecați
Gemi pământule îmbibat de apa din ploi
Se face seară pe Cricovul care nu mai e de ceva vreme sărat
E vremea miniștrilor care vin cu zece limuzine
Să țină la Sângeru un discurs televizat
Peste gârlă caută cu tălpile goale prin lut o femeie anonimă din sat
Are broboadă și ochii de culoare verde
Ai găsit ceva? – mă întreabă,
Îi răspund, dar cuvântul în viitură se pierde
Patru copii au murit la Sângeru,
Apa s-a comportat ca o otravă
Ziarele pomenesc numele satului meu
Ridicat tragic, cu o octavă
Preotul a cumpărat trei sicrie
Sicriele de copii sunt greu de găsit
Ia-l părinte și pe al patrulea, zic,
Va fi un sicriu gol, uscat ca o cruce
De pe care a dispărut cel răstignit
Sângeru plânge, satul meu dă
O cotizație de nevinovați, ca un tribut la Istanbul,
Am dat patru,
Unul negăsit,
Satul meu se simte, prin cei rămași,
Etern răstignit.
4 iunie 2019, Sângeru