Lucian Avramescu: Seară bună!

Focul sobei de ce-i altcum, de ce-i altfel? De ce ia distanță față de calorifer, de ce dă și altceva decât căldura propagată de dușumeaua încălzită pe dedesubt de țevi? Ion Pillat scria un vers care suna cam așa: Zburau fazani de aur în focul din cămin. Treci pe lângă vers, îl uiți, dar răsare deodată cu pasărea măiastră a flăcării. Din lemnele arzând zboară fazani de aur. Cum de nu mi-am dat seama, eu care am trăit de atâtea ori surpriza păsării de aur țâșnind din desiș, iar focul joacă acum, aprins de mine, în soba de la Sângeru, fiindcă-i prea devreme pentru centrala cu lemne și prea târziu pentru a nu-mi încălzi familia? Poezia e imagine și suprapunere de imagini. Focul îmi linge obrajii cu dogoarea lui, pereții prind lumina ca pe o mângâiere, zidurile încep a povesti. Becul din tavan, odată aprins, omoară farmecul, alungă umbrele și taina, stinge flacăra care se lasă despuiată de mister. Flacăra din sobă, lăsată singură să toarcă, aleargă fluturi prin odaie, iar ploaia rece de afară rămâne un inamic ținut la distanță. N-am știut că plouă, spune Luciana, care a citit, peste umărul meu, rândurile care se înșiră pe ecranul laptopului. Flacăra, zic, te-a făcut prizonieră căldurii ei și n-ai mai auzit acoperișul bătut de alicele primei ploi reci, de toamnă și n-ai mai văzut decât zâne dansând pe pereți.
De ce merită să trăiești în sat? Un sat de departe de lume ca al meu? Pentru bucuria nemărginită de a aprinde focul în sobă, seara, întors obosit acasă, chiar și din călătorii imaginare. Focul a ținut, în peșteri, urșii la distanță, a dat căldură și a ajutat omul să găsească în el sufletul poeziei. Pe Blaga l-a ajutat să descopere că veșnicia s-a născut la sat și aproape că e destul. Seară bună!