Lucian Avramescu: Şobolanii? Sunt peste tot

Nu şobolanii din mină mănâncă hrana minerilor, ci cei de la suprafață. Un prieten al scrisului din Valea Jiului îmi transmite niște informații care ar fi năucitoare dacă n-aș ști că peste tot dezastrul poartă același nume. El zice că și ultimele mine care au supraviețuit târâș grăpiș, sunt pline de profitori politici și sindicali, de șefi și șefuți care taie câinilor frunză, de mineri plătiți pentru munca în adânc, dar care n-au coborât niciodată într-o galerie.
Complexul Energetic Hunedoara colcăie de lume care n-are obiectul muncii. Vrea Cîțu soluții manageriale de redresare în trei luni? Păi să aducă șefi din Univers, poate importăm de pe Marte, că aici e o cloacă definitivă în toată țara și peste tot, din cancelariile mirosind a fâțe și Chanell, până-n grotele morții. Cum dracu de nimic nu mai merge, cum de ne-am calificat de la hoți celebri de buzunare, până la hoți de vapoare, de mine, de spitale, de fabrici?
Ca tânăr scriitor am fost trimis să fac un reportaj pentru Televiziunea Română, când nu era scurtată de tot. M-am bucurat că voi vedea o mină la 400 m adâncime și pe vrednicii ortaci la lucru. Am ieșit de acolo ca din ”Amintiri din casa morților” de Dostoievski. Da, erau și șobolani, fiindcă un miner spunea acum două zile că ortacii greviști împart mâncarea cu șobolanii. Așa e! Oamenii pe care i-am filmat eu atunci arătau negri, într-o lumină topită sub lămpașe strepezite, sălbăticiți în închisoarea subterană, vietăți ale infernului. Păstrez, din drumul spre suprafață, care nu se mai termina, o imagine care nu mă iartă nici în vis. Erau un fel de șine ca de cale ferată curbe, din loc în loc, sprijinind pe tavanul galeriei muntele de deasupra. Una trosnise chiar atunci, sub ochii mei, ca un vreasc. Marginile rupturii, care distanțau la două palme acel fier curb gros ca pe picior, erau singurele care luceau proaspăt, un luciu al morții în galeria din care eu trebuia să extrag eroismul și fericirea ortacului în socialism. Bineînțeles că încercarea mea de reportaj a fost respinsă pentru realismul care nu era ce trebuie. A ieșit o știre seacă pentru a justifica deplasarea în Valea Jiului.
Alergat de mineri, ca ziarist, la faimoasa mineriadă  iliesciană – mersesem să le iau interviuri, dar barba mea părea din cele fidele lui ”Căposu” și nu în rimă cu ”Iliescu apare/ Soarele răsare!” – am sărit garduri și am scăpat milimetric de o rupere de oase. Și totuși nu i-am urât, cum zice Ciolacu, politician opozant, că ar fi o ură viscerală pentru mineri, ci i-am iertat în numele acelei unice coborâri în infern.

Urăsc șobolanii de la suprafață care le iau din și așa puțina porție. Urăsc profitorii de toate culorile politice. Fac alergie la hoția care nu se mai termină. Urăsc ”minerii” care iau bani nemunciți care figurează doar pe liste de plată, nefăcând nimic, care vizitează birourile doar în ziua de leafă.

Rentabilizezi, Cîțule? Ideea e corectă și liberală, dar și în liberalii tăi și ai lui Orban locuiesc pesediști, așa cum vocal chițăie șoareci liberali în discursurile patriotarde ale multor pesediști.

S-a încheiat tăvălugul din Valea Jiului? Nu s-a încheiat. Din cei 60 000 de mineri care au venit la București să omoare ”dușmanii poporului” au rămas 3000, plătiți din buzunarul golit al nației. Ei, cei mai mulți, trăiesc striviți ca și pe vremuri. Probabil meseria asta va dispărea. Șobolanii politici, nu. Ei au tehnici sinistre și certe de supraviețuire și – asta-i groaznic – de înmulțire.

P.S. Leafa de 2.000 lei a unui miner e mai mică, scriam acum două zile, decât sporul de praf de 2.500 lei primit de un directoraș de la Avocatul Poporului. Ăla, fac pariu, premierule, nu va dipărea chiar dacă tu vrei. Lanțul hoției are odgoane care nu se rup ca galeriile din mină. Iar șeful tău Orban, hârșit în politică, are doar obsesia votului. Nu vor fi alungate nici pensiile speciale uriașe, nu se va atinge nimeni de bănetul băgat în buzunar de pensionarii de 40 de ani ai noilor miliții și securități. Nici nu vreți, iar când vreți, nu se poate că vă rupeți gâtul.