Scriu rar, din ce în ce mai rar, în mine
Rămân cuvintele, ca niște oase-n gât
Și nu-mi mai vine să le scriu, chiar dacă
Caligrafia-mi ține de urât

Sunt, doamna mea, azi mai infirm ca ciungii
Piciorul bont cu care-am scris s-a rupt
Și am rămas deasupra ca un pom
Uscat la coajă, viu pe dedesubt

Azi, la biroul firmelor falite
Am stat la coadă să semnez ceva
Și o cucoană, neînțelegând,
Mi-a zis să plec, hai, rând, altcineva

Eu care mă luptam în gura mare
Cu toți atleții vorbei de nimic
Sunt dat de-o parte, prigonit în silă
Bolnav de r și ț, și alte-un pic

Vorbele, clinic, se astupă-n mine
Zic doctorii c-ar fi în cap o hibă
O pojghiță și-un nerv între sinapse
Care-mi imping corabia-n derivă

Mă sună-un vechi prieten, că-un dușman
Ar vrea statuia-mi frântă s-o dărâme
Ei, aș! Dacă mai am un sfert de clipă,-un an
Voi da cu el de-a dura, prin postume

Scriu rar, din ce în ce mai rar, în mine
Rămân cuvintele, ca niște oase-n gât
Și nu-mi mai vine să le scriu, chiar dacă
Caligrafia-mi ține de urât
Și eu, cel vesel, devin trist, și-atât.

29 ianuarie 2020, București