Pe ultima frunză, care a supraviețuit în nuc,
Toamna, cu arcușul subțire al vântului
Îmi cântă la geam
Balada lui Ciprian Porumbescu.

De unde, mă întrebi, atâta virtuozitate,
Cine a învățat toamna
Sub ferestrele tale să cânte
Această tristă baladă nemuritoare?

Eu, am răspuns,
Eu, mereu paznic de far,
Mereu în conflict cu zgrunțurii
Care fac de nerecunoscut
Chipul țării mele
Am îmblânzit o frunză
Care, firește, va cădea și ea într-o zi.

E ultima vioară care,
Sub arcușul subțire al vântului,
Marele, genialul interpret de simfonii.
A cântat, fără partitură,
Balada toamnei care n-a murit.

Frunza seamănă cu inima ta?

Tot ce  se poate, am zis, inima seamănă mereu cu ceva

Lucian Avramescu, 7 noiembrie, 2018, Sângeru

Imaginea- Ana-Cafeneaua…

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]