Minciuna are un fel de scuză când, încercând răsplata unui sărut, cel ce-o proclamă șoptit spune unei fete că-i mai frumoasă decât e. E un fel de minciună cu caracter domestic, candidă ca o căsnicie lungă.
Ce facem însă cu minciuna devenită politică de stat, cu mincinosul care se suie pe scenă și încearcă să convingă un stadion de oameni care-l ascultă, că el va face, să zicem, spitale moderne și va netezi șoselele patriei cu noi benzi, lucioase ca untul tencuit pe pâine, că el va…?
Canalia politică a mai spus minciuna asta și acum patru ani și acum un deceniu și, sigur fiind de izbânda minciunii, o va relua cu aplomb și la viitoarele alegeri, fiindcă cele de acum sunt ca și câștigate. Câtă nerușinare poți avea să spui ceea ce sigur nu faci unei imense mase de oameni pe care, cu aceleași cuvinte, i-ai mai mințit? E vorba, cred, nu doar de nesimțire, dar și de un curaj nebun care – în fața unui alegător avizat, trezit din letargie – te-ar putea costa tot.
Acest individ, multiplicat, fiindcă nu-i doar unul, stă bine înfipt în șa pe o certitudine – nimeni nu-i cere socoteală pentru minciună. Minciuna, la noi, ca și furtul din avutul public, nu se pedepsește. A minți o țară – care-i un fel de stadion mai mare – a devenit o profesie rentabilă. Indivizi fără merite speciale, găunoși ca niște nuci care n-au miez, doar coajă, putrezi de bogați prin exercițiul rentabil al minciunii politice, umplu azi de vorbărie țara. Aceste ploi acide ar trebui să le usuce limba. Aș! Patria se usucă în urma lor, iar totul va merge ca înainte.
Minciuna, învelită în priceperea zâmbetului, în replica moale sau tăioasă, umflată ca un butoi cu varză stricată, nu pute la noi.
Trec pe străzi bucureștene aglomerate, aceleași care răgâie urât prin gura canalelor neatinse de dezinfectantul gospodăresc.
Lumea, obosită și în mare parte tristă, poartă obișnuința comodă de a se lăsa mințită. E o candoare mioritică și tragică, ascunzând în ea cancerul nemilos care ucide, seceta care pârjolește, ca într-o poezie de Labiș, orice boare de vânt.
În fața unui alt auditoriu, curajul de a minți cu nerușinare ar fi sinucigaș. Aici, minciuna aduce prosperitate, iar canaliile, cocoțate în vârf, acolo vor rămâne, ca niște monumente aclamate de neputința și prostia celor ce privesc de jos.
