• Home
  • Prima
  • Ludovic Orban: ”Important este ca acest guvern, care face rău imens României, să fie oprit”

Ludovic Orban: ”Important este ca acest guvern, care face rău imens României, să fie oprit”

orban ludovic 1

Invitat la emisiunea moderată de Cosmin Prelipceanu la DIGI24, liderul PNL Ludovic Orban a spus, marți seara, după depunerea moțiunii de cenzură, că partidul pe care îl conduce își poate asuma guvernarea, dar important este ca acest guvern să cadă pentru a nu mai face rău României. Noul guvern, noul premier vor fi rezultatul consultărilor de la Cotroceni cu președintele Iohannis. Cine va prelua guvernarea îți va lua pe umeri o imensă povară care ține de bugetul ”care pârâie din încheieturi”, a spus Orban. Prima măsură pe care ar lua-o, dacă ar guverna, ar fi reducerea numărului de ministere la 15, cel mult 16, aparatul de stat fiind supracostisitor și supradimensionat.

Pe surse au apărut informații conform cărora în cărți sunt nume de premieri (Emil Hurezean, Lucian Croitoru și alții) și mai puțin Ludovic Orban, liberalii fiind de acord cu un premier care să nu le aparțină. După depunerea moțiunii de cenzură a opoziției, există semnături suficiente  (237) pentru ca guvernul Dăncilă să cadă, iar surpriza este că unii membri PSD intenționează să voteze moțiunea. Tot mai mulți se pronunță pentru alegeri anticipate spre a reconfigura Parlamentul, cu o structură care nu mai reprezintă dorința de azi a românilor.

D. Dumitru, AMPress

Parteneri