A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Luiza Radulescu Pintilie: Când cuvintele inimii se scriu pe cele mai frumoase pagini sufleteşti …

0 215

 


APRECIAZA ARTICOLUL !

Se spune că s-ar cuveni să ne amintim mai des că orice clipă de fericire ce ne este dăruită ar trebui să o scriem pe stâncă, pentru a dura, şi doar înlăcrimările să le încredinţăm nisipului, ca să le risipească apa şi vântul… Eu tocmai am căpătat încredinţarea că şi ceea ce e înscris direct pe inimă rămâne, rămâne, rămâne, amplificându-se cu fiecare nouă bătaie, dar şi că, din când în când, chiar şi lacrimile ne fac mai intensă bucuria, mai adâncă emoţia şi mai frumoasă povestea.
Cel puţin aşa continui să simt acum – cu inima şi cu … lacrima – tot ceea ce a însemnat pentru mine momentul lansării cărţii „Cuvinte din maşina de scris a inimii” , pe care mi-am pus nu atât semnătura unui nume, cât mai ales pe aceea sufletească. Şi da, am avut la ceasurile de îngânare a zilei de 19 iunie 2019 cu înserarea, dar mai ales de atunci până în clipa în care scriu aceste rânduri- amânând-o tocmai pentru a lăsa să se decanteze preaplinul trăirilor şi a mă îndepărta de orice urmă de infatuare- sentimentul că mi-a fost dăruită nesperata şansă de a –mi aşterne cuvintele din paginile cărţii- şi la fel pe cele pe care mi-am luat îndrăzneala să le rostesc către distinşii mei invitaţi- direct pe cele mai frumoase pagini sufleteşti ale domniilor lor. Iar răspunsurile ce continuă să-mi fie transmise cu o frumoasă şi onorantă generozitate îmi devin dovezi şi mai clare că nu doar săpată în piatră poate dura clipa de fericire, ci şi sădită, cu sfială, în aluatul bun al inimii omeneşti. Fiindcă am considerat că doar cu sfială am dreptul să bat la fereasta inimilor acelora care mi-au dăruit nepreţuite ceasuri din vieţile lor şi mai ales dreptul să le „cheltuiesc” emoţii şi trăiri care nu pot fi plătite nici măcar cu aur !Cum să pot mulţumi îndeajuns pentru asta ?!

În luminoasa sală a Casei Corpului Didactic Prahova- transformată într-o grădină pământească şi cerească deopotrivă, plină de santini- flori cu şapte vieţi şi miresme diafane- de o măiastra stăpână a „florilor cu suflet” şi a Şcolii De Flori, prea modestă artist florist şi dragă prietenă a mea, Ileana Militaru- m-am întors, cu gândul şi cu inima, prin oaspeţii , invitaţii, prietenii şi colegii care mi-au fost alături, în banca şcolii de ţară în care a început apropierea mea de cuvinte, în amfiteatrul studenţiei la Jurnalistică şi apoi la specializarea postuniversitară în presă scrisă unde le-am înţeles şi mai bine forţa de a „vorbi” dar şi de a „lovi”, în birouri, ateliere de artişti, şcoli, spitale, pe scene, pe străzile şi în casele unde m-au dus drumurile de jurnalist. Şi pe care le-aş lua oricând de la capăt…

Lângă cartea înflorită pentru patru anotimpuri de aceeaşi deţinătoare a secretelor aşezate în petale de frezii, trandafiri, hortensii şi aceleaşi delicate flori alb- galbene cu şapte vieţi, a vorbit mai întâi despre cartea mea poetul şi jurnalistul Lucian Avramescu, director al A.M .Press , remarcând foşnetul paginilor din hârtie mătăsoasă şi frumuseţea literei şi găsindu-i loc- cât de onorant pentru mine, „scriitor de ziaristică”, după cum m-a numit !- în bibliotecile care încă înfrumuseţează casele. Cei care vor decide sunt însă numai şi numai cititorii … Cuvintele directorului Editurii Prahova şi al ziarului Prahova, jurnalistul Dumitru Cârstea, au devenit un fel de carte deschisă pentru mine însămi. Reamintindu-mi prima zi ca jurnalist în redacţia ziarului cu care am crescut, adus în casa noastră zilnic de tatăl meu, parfumul celor dintâi texte scrise cu stiloul şi transformate apoi în manuscrise sub bătaia literelor metalice ale maşinii de scris şi trecându-mi pe sub priviri aproape 30 de ani de „istorie a clipei” pe care am aşezat-o în cuvinte. Mii de articole, editoriale, interviuri, reportaje, cronici…O primă carte şi acum a doua …Şi câte şi câte alte amintiri de ieri şi mai de azi…Şi câte şi câte speranţe de azi şi, sper eu, şi de mâine…

În povestea serii, depănată cu o emoţie pentru care îi mulţumesc distinsei profesoare, inspector şcolar Cristina Petre, m-a bucurat să regăsesc prin cuvintele inspectorului şcolar general Nicolae Angelescu încă un argument că nu putea să fie altul locul din care să plece înspre cititori cuvintele inimii mele decât unul legat de şcoală. Fiindcă într-o sală de clasă a început, într-un fel, drumul meu în lumea scrisului, o profesoară de Limba şi literatura română însoţindu-şi, pe când eram în clasa a V-a, zecele înscris pe o compunere cu părerea că am o chemare către cuvintele frumoase. Un drum pe care colegul meu de studenţie, Emil Almăşan- el însuşi talentat apropiat al cuvintelor, excelând într-o poezie căreia îi aşază un sensibil şi profund blazon personal- l-a mărturisit a fi fost pentru mine fără alternativă, într-un portret creionat cu o atât de mare nobleţe încât m-aş ruşina să dezamăgesc vreodată pe toţi cei care mă văd cu aceiaşi ochi. Un drum despre care au mai vorbit, onorându-mă fiecare în parte şi dovedindu-mi încă o dată de ce întâlnirile vieţii nu ne sunt întâmplătoare şi ce privilegiată am fost să găsesc în jurul meu inspiraţie, motivaţie şi prietenie, profesoara Liana Teodoru, director al Clubului Copiilor din Vălenii de Munte, omul de cultură Luminiţa Avram, artista Marilena Ghiorghiţă, farmacista Clara Popescu, profesoara Silvia Georgescu, medicul chirurg Otilia Răcăşan, profesoara Ileana Militaru, directorul general al firmei Bes România, Martha Maria Mocanu, cea căreia îi datorez nobleţea gestului de susţinere financiară fără de care cuvintele mele nu s-ar fi aşezat în grafia cernelii tipografice. Un drum străbătut cu „vocea sângelui” de draga mea soră Cristina, de minunata mea fiică Luiza Virginia Alexe şi cu gânguritul „minunii” familiei mele de care sunt atât de mândră- Ema Maria, nepoţica mea de nouă luni. Un drum al echilibrului neaşezat în cuvinte de dragul meu soţ, Emil Pintilie, dar pus, cu delicateţe şi mult mai grăitor, pe fiecare dintre clapele maşinii de scris pe care ştia că mi-o doresc atât de mult şi în coşul cu flori galbene şi roşii. O maşină de scris aşteptând apăsarea literelor, în dialog cu „mecanismul cu metafore” pe care cunoscutul artist platic Florin Şuţu a acceptat să îl aşez pe copertă, spre a da culoare cuvintelor mele.
Un drum cu splendide acorduri de chitară clasică şi muzică fado, ce au completat- în interpretarea talentatului elev olimpic David Tricu, clasa a IV-a la Colegiul „ Carmen Sylva” Ploieşti, a profesorului Iulian Anghel, a
sopranei Maria Mădălina Constantin de la Filarmonica „George Enescu” Bucureşti şi a bass-ului Alin Horia Mânzat de la Opera Naţională Bucureşti- „muzica” unor inimi atinse de aceeaşi emoţie. Şi un drum „îndulcit” , cu trandafiri din ciocolată albă şi alte rafinate delicatese în formă de flori de vară, sub marca cofetăriei Delice, de o multipremiată artistă a dulciurilor- Carmela Dragomir.

O poveste cu candori şi duioşii, cu lacrimi de bucurie şi lacrimi de dor înălţat spre o grădină în care nădăjduiesc ca, printre flori cereşti, buna mea mama să-mi citească, cu dragostea-i pe care o simt aievea, cuvintele inimii mele. O poveste cu neaşteptate revederi şi cu binefăcătoare confirmări că oameni pe care îi preţuiesc mă acceptă drept tovarăş de drum şi de inimă … O poveste de viaţă în care, ca în orice poveste, s-a dovedit că totul este posibil. Să mă descopăr, de exemplu, spre totala mea surprindere, aparţinând, exact în acelaşi timp, şi clipei prezentului, dar şi unora dintr-un trecut mai îndepărtat ori mai apropiat, imortalizat în instantanee din emisiunea pe care o realizez la Prahova TV , decupate şi reasamblate într-un filmuleţ pregătit, drept încă o surpriză, la frumoasa iniţiativă a aceleiaşi prietene Ileana Militaru. Ori să vând eu însămi cea dintâi carte unei cumpăratoare apărute de nicăieri, adusă în sală de parfumul florilor şi imaginea teancului de volume, din care nu a vrut să accepte, oricât am insistat, să îi dăruiesc unul , dispărând, după un scurt dialog şi o frumoasă lecţie de viaţă, aşa cum venise. Sau să primesc, adus prin mesager, un splendid buchet de flori albe,venit din partea unor oameni dintre aceia pe care îi preţuiesc fără să ştiu că şi eu aş putea să mă bucur de preţuirea lor.

… O poveste care încă se scrie prin fiecare semn pe care continui să îl primesc, spre imensa mea bucurie, de la cei care vor să îmi descifreze cuvintele inimii… Vă mulţumesc, tuturor, cu inima !

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More