Luiza Rădulescu Pintilie:TOAMNA SE NUMĂRĂ… PARANGHELIILE, OF, OF, MĂI, MĂI !

 

Artificii scăldând în lumina înserării izlazurile de la marginea satelor, de zici că le-au dat „foc” cu totul ori plutind deasupra a jumătate dintre cartierele oraşelor – imaginea aceasta, plătită din belşug cu bani publici, poate fi întâlnită, de la un capăt la altul al ţării, din prima până în ultima zi a anului, pretextele fiind nenumărate, inclusiv inventate, dacă în calendarul de „botez” al aşezărilor, în desfăşurătorul sărbătorilor tradiţionale ori al celor inventate nu se găseşte măcar un motiv să se încingă petrecerea, să cânte muzica şi să sfârâie grătarul! Şi cum repetiţia e mama învăţăturii, dacă totul a ieşit bine o dată, n-ar fi păcat să nu fie reeditată experienţa măcar încă o dată?!

N-au descurajat moda aceasta a serbărilor câmpeneşti, a zilelor aşezărilor, a porţilor deschise cu cântec, joc şi voie bună nici controalele Curţii de Conturi şi nici deciziile de imputare a banilor „aruncaţi”, nici reproşurile cetăţenilor că ar fi preferat mai degrabă asfalt pe uliţa pe care înoată în noroi sau un zid mai acătării în calea puhoaielor care le iau agoniseala de-o viaţă, redeschiderea dispensarului căruia i s-a pus lacăt la poartă invocându-se lipsa de bani, cârpăcirea zidului de la şcoală şi găsirea unor soluţii pentru alte multe „dureri” de care suferă mai toate localităţile, mici sau mari, din România.
Autostrăzi şi drumuri, spitale, şcoli şi grădiniţe, orfelinate şi centre pentru bătrâni, poduri, diguri, mijloace de transport, chiar şi primăriile – toate sunt pe lungi liste cu probleme, pe ordinea de zi a nenumărate şi tensionate şedinţe ale aleşilor, în programe, proiecte şi declaraţii fără număr, dar toate se uită – şi priorităţi administrative, şi culori politice, şi necazuri ale oamenilor veniţi în audienţă – când e vorba să se voteze pentru distracţie! Nici unanimitatea nu e greu de atins! Şi dacă e bal, apăi bal să fie, aşa că se decretează, se parafează şi se finanţează câte două-trei zile de sărbătoare, iar pe afiş sunt înghesuite nume după nume de artişti, cunoscuţi şi necunoscuţi, tarafuri şi formaţii de toate genurile, încât abia încap pe scenă şi în program. Drept e că sunt destui şi cetăţenii „cuceriţi” de asemenea ofertă, care ar băga şi mâna în foc pentru cât de bun e primarul şi cât ţine el la popor, încât merită nu reales, ci dacă s-ar putea, înscăunat pe viaţă! E drept, trebuie şi asfalt, elevii merg şi iarna în destule locuri la toaletele din curtea şcolilor, prin dispensare e frig, investiţii începute se dărâmă, iar nu puţine au ajuns la al nu ştiu câtelea rând de autorizări fiindcă cele iniţiale au expirat şi câte alte şi alte urgenţe umplu satele, comunele, oraşele, judeţele, dar om e şi primarul şi nu poate să le facă, săracul, pe toate! Şi-apoi, la petreceri, zici o dată, de două ori „Of, viaţa mea!”, fredonând deodată cu manelistul de pe scenă, mai joci o horă, mai bei una- două-nouă beri şi vreo două ţoiuri de palincă, mai guşti un mic, un cârnat şi o felie de plăcintă şi nici nu mai are importanţă dacă te întorci acasă pe asfalt sau pe nouă cărări! După ce îţi cântă ditamai Bregovici sau nu ştiu ce altă vedetă internaţională, după ce ţi-ai clătit ochii pe trupurile dansatoarelor care însoţesc „reginele” cântecelor de pe la noi, poate să te doară şi capul, să-ţi urce glicemia, să-ţi sară din piept şi inima, până la urmă suni la 112 şi trebuie să te salveze cineva! Ce dacă ambulanţele sunt şi ele „bolnave”?! Până la urmă de trecut trec ele durerile, dar dacă, Doamne fereşte, la anul nu mai auzi, în staţiile de amplificare, date la maximum, celebra zicere cântată din toţi rărunchii de artiştii de pe scenă „Şi beau vinul cu borcanul”? Or alte refrene la modă, gen „Puşca şi cureaua lată”, „Ce-am băut şi ce-am mâncat”…

Distribuie prietenilor

A fost sau nu a fost clar până aici, scriu negru pe alb că nu e vorba în aceste rânduri despre evenimentele cu adevărat importante pentru viaţa fiecărei comunităţi în parte, fie ea din ultimul cătun al ţării, din Capitală, comune mai mari, oraşe sau municipii. Preţuiesc tradiţiile autentice şi cred că ele trebuie promovate cu adevărat, aşa cum preţuiesc orice formă de exprimare artistică- de la cântecul popular autentic la operetă, de la cor la manele- atât timp cât rămân în zona unei minime calităţi, a decenţei şi a unei necesare măsuri în toate. Dar a face paranghelii după paranghelii, începând de la Sfântul Ion până la Revelion, de nu ştiu câte ori în aceeaşi aşezare căreia doar tichia de mărgăritar îi mai lipseşte, irosind bani care ar putea să fie utilizaţi cu folos- iar în acest an punându-le şi blazonul tricolor al „Centenarului” – acest lucru e, îmi permit să spun, de neacceptat. Cum de neacceptat e şi să se asfalteze un drum care duce fix în… pădure sau chiar… nicăieri, să se facă o primărie ca un palat de sultan într-o comună amărâtă, într-un oraş în care zidurile a ceea ce urma să fie un spital stau încremenite de 10-12 ani, sau să se aloce multe miliarde de lei ca să se împodobească urbea cu luminiţe de Crăciun în timp ce, de exemplu, medicii dintr-o mare clinică aproape urlă atrăgând atenţia că e nevoie disperată, printre multe altele, de paturi pentru „marii arşi” şi să li se răspundă de fiecare dată că pentru asta trebuie mulţi bani iar, ce să vezi, bani nu sunt! Şi nu sunt – ce e atât de greu de înţeles?! – şi fiindcă toamna trebuie sărbătorită măcar cu un târg, dacă nu cu vreo două-trei, fiindcă a dat Dumnezeu rod bogat, s-au făcut prunele şi strugurii, şi oricum pentru asfaltări s-a cam dus vremea până la primăvară, şi oricât de grele sunt vremurile nici bietul Moş Crăciun nu trebuie lăsat să orbecăiască în beznă, riscând să nu nimerească hornurile caselor – mai ales pe cele ale aleşilor! -, aşa că e nevoie de bani pentru steluţe, globuri şi alte ornamente, inventivitatea edililor în acest domeniu fiind deja demonstrată! Ba chiar cu vârf şi îndesat !Până la urmă, lumea merge înainte, iar proverbele trebuie şi ele să ţină pasul. De prea multă vreme se spune că toamna se numără roadele! A venit timpul să se mai numere şi… parangheliile! Şi încă pe întrecutelea! Vorba cântecului: „Vreau să mă distrez azi şi toată viaţa”. Iar când de plătit plăteşte primaru’, din sacul fără fund al banilor publici, e rost de chef de chef şi distracţie la maximum! Că doar pentru asfalt, şcoli, spitale, salvări, diguri, poduri sau autobuze n-a băgat Dumnezeu zilele în sac! Până la urmă şi mâine e o zi, poimâine la fel, şi tot aşa până se încheie un mandat, două, trei…

Din Ziarul Prahova.ro