despre semenii mei, numai de bine
ce frumos se joacă ei de-a uite viața nu e viața
disimularea e punctul lor forte
măștile lipite direct pe suflet
îi feresc de adevăruri absolute
blugii lor peticiți îi leagă
mai ceva ca un grad de rudenie în linie dreaptă
fiecare se crede mai presus
urcînd astfel scara
pînă la presusul presusului
fiecare e buricul unui univers suprem
autosuficiența – cel mai tare drog
ştampila de vot pe moaca mea, vă rog!