stofa ta umană
e molicică, fierbinţică, plinuţă
cu inserţii sugestiv rococo
uneori decolorată
alteori ireversibil maro
fiecare stofă umană
are mici defecţiuni din fabricaţie
doar că unele stofe au atîta farmec
încît nu vrei să vezi sau să crezi
şi alegi atunci să vibrezi
că, nu-i aşa, pînă şi iubirea
e autosugestie maladivă
oamenii nu sunt miscibili
oare de ce asta nu se-nvaţă la şcoală?!
şi durerea de după iubire
o altfel de boală
care maschează imposibilitatea ca doi oameni să –
mai imposibilă chiar
decît cvadratura cercului sau marea teoremă a lui Fermat!
… şi sinuciderea din iubire
boala bolilor, nu-i aşa?!
dar să nu dramatizăm, uneori o stofă
te poate încălzi atît cît să-ţi ieşi din păreri
să nu mai alergi mîţă nebună
după coada zilei de ieri
da, sunt şi stofe utile
şi stofe tandru gîdilitoare, cochete
(cu această ocazie-l rog
pe antreprenorul stofelor să mă ierte
mi-am permis cam multe epitete
în fond, e singura industrie care a rezistat
vicisitudinilor unor vremi burleşti)
şi stofe din care s-a croit o targă
să care cu ea jucării şi poveşti
(iubitul meu de seară
tu din ce stofă eşti?)
şi-am zis
foaia mea de stofă verde
mai sufocă-mă în vis!
stofa mea umană e o frezie albă imobilizată în glastră
(ce vers fără respiraţie aproape că m-a ucis)
stofa mea de poet
e albastră
