Mă doare-n cur de voi!

M-a sunat, aseară, pe un fond gâlcevos de SRI-uri care se dau în gât, unele pe altele, un amic doctor, care și-a deschis o prăvălie de reparat boli în Anglia. O duce, se laudă el, bine. Nu ia șpagă la plic, nu te caută nici de gripă, nici de cancer, cu buzunarul halatului căscat ca o gură de broască, în care ești invitat să îndeși economiile casei. Meseria vindecării o face demn, omenos, fiindcă acolo salariul acoperă tentațiile știrbe.
De ce m-ai sunat? – a fost întrebarea mea, cam nedreaptă, fiindcă el mă sună des, uneori la trei noaptea, după ce face o operație, chirurg fiind. Știe că nici eu nu dorm și mă apelează – cum fac și eu cu amicii – la ore nepotrivite. Dar când e potrivit să vorbești cu un amic? Când simți nevoia! Doctorului îi e dor de satul România, știu asta, iar când mă caută, mă caută că-i e dor.
Ce zici, îl întreb, de ce se petrece acum în țară? Avem guvern nou, zăpezi abundente, ger cât pentru Polul Nord, serviciile se bat între ele! Nu știu cum a interpretat întrebarea mea. L-am supărat sau i-am dat doar un prilej de descărcări nervoase? A zis, citez: Mă doare-n cur de voi!