MAE: 28 de români, lucrători în provincia olandeză Gelderland, infectați cu COVID-19

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Haga, s-a autosesizat ca urmare a informațiilor apărute în cursul zilei de ieri în mass-media locală, referitoare la testarea pozitivă pentru infecția cu COVID-19 a mai multor persoane din provincia olandeză Gelderland, lucrători ai unei companii de prelucrare a cărnii, printre care se regăsesc și 28 de cetățeni români.

Conform datelor preliminare, obținute de la angajator, cei 28 de cetățeni români confirmați pozitiv pentru infecția cu COVID-19 au fost plasați în carantină. Starea de sănătate a acestora este bună, toți fiind asimptomatici, arată un comunicat al MAE.

Reprezentații misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale competente și angajatorul lucrătorilor în vederea obținerii de informații suplimentare cu privire la identitatea și starea de sănătate a persoanelor infectate.

Distribuie prietenilor

Conform MAE, Serviciul de Sănătate Publică olandez monitorizează constant situația acestora, fiind vizitați zilnic de către medici. De asemenea, reprezentanții angajatorului au menționat că cetățenilor români le sunt asigurate toate condițiile de cazare și masă, inclusiv plata concediului medical pe întreaga perioadă cât aceștia se vor afla în carantină.

MAE menționează că locația în care cetățenii români sunt cazați este folosită de regulă pentru petrecerea vacanțelor.

MAE precizează că până în prezent, la Ambasada României la Haga nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor români în cauză sau din partea membrilor de familie ai acestora. Totodată, misiunea diplomatică a solicitat angajatorului facilitarea dialogului direct cu cetățenii români afectați.

Ambasada României la Haga menține legătura atât cu autoritățile locale, cât și cu angajatorul cetățenilor români, fiind pregătită să acorde asistența consulară necesară, în limita competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile locale în contextul pandemiei de COVID-19.

AMPress