A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Marian Nazat: „Adaptarea pentru tonți”

0 53

MOTTO:
„Turmele, care admit orice idee fără a o cerceta.”
Dimitrie Bolintineanu, Viața lui Cuza Vodă


APRECIAZA ARTICOLUL !

Prin 1988, când noi pregăteam viitoarele cincinale atent și meticulos planificate, Philip Roth observa că „vulgarizarea generală nu e mai puțin importantă pentru americani decât este represiunea pentru est-europeni.(…) Aici avem de-a face cu supraabundența de informație, cu circuite proliferând de informație – cu cenzura nimicului. Vulgarizarea generală provine exact din ceea ce nu au cei din Europa de Est sau din Uniunea Sovietică: libertatea de a spune orice și de a vinde orice după bunul plac.” Și celebrul scriitor avea să numească acest fenomen „adaptarea pentru tonți”. Abia peste ani, „supraabundența de informație” și „cenzura nimicului” vor pătrunde și în România, odată cu „societatea deschisă” (deși mie mi se pare mai potrivită sintagma „societatea răscrăcărată”…) Cum era și firesc, tonții au proliferat ceva de speriat, s-au dezinhibat și își dau cu părerea despre orice. S-a instaurat o tiranie a tontului sub care totul pălește și piere, se vulgarizează în culori sinistre. Proștii au preluat strada și maidanele virtuale, e cu neputință să-i mai întoarcem la buna cuviință originară. Au sărit violent din banca lor, unde le era locul, și acum își revendică dreptul la opinie. Da, fiindcă, în mintea lor subțire ca ața de papiotă, „totul e contestabil. Trecutul? O eroare care trebuie denunțată. Familia ? O scorneală opresivă. Cutare personaj cu statuie în centrul orașului? Un impostor, o brută sau un rasist bine deghizat. Viața publică a ajuns un concurs de demolat reputații și de respins tradiții.” Asemenea lui François Pierre Guillaume Guizot, ministrul Instrucțiunii Publice din Franța anului 1835, tonții urlă ca apucații: „Noi suntem cei care au inteligența timpurilor moderne!”
Acomodați de minune la noua corectitudine politică, neghiobii își impun regulile și controlează spațiul public, samavolnicindu-l după poftele primare. Sunt atât de mulți încât e imposibil să-i mai stăpânești, iar rețelele de socializare i-au transformat în lideri de opinie. Povestea porcului și-a găsit alt fir narativ, altă valoare de întrebuințare, mama ei de soartă ! Pe nesimțite, a venit vremea ca oamenii vechi, cu oareșce glagore, tradiționaliștii, să fie siliți să se adapteze nătângilor, corsarilor de azi… Urâte timpuri, dar să ne păstrăm cumpătul, „ehe, să vedeți generațiile de mâine”, vorba lui Nicolae Iorga.

P.S. Într-o postare pe Facebook, dascălul de franceză Radu Iliescu e necruțător: „Discut zilele trecute cu un prieten profesor de matematică. Îmi spune că în facultăţi, la seminariile matematicilor superioare din 9-10 studenţi abia găseşti unul capabil să citească (nu să rezolve) exerciţiul. Adică, dau un exemplu, abia o zecime pot spune, puşi în faţa literei Σ că este o sumă, ori în faţa semnului ∫ că este o integrală. Restul, masa critică, oastea de strânsură nu are contact cu problema nici măcar la nivel introductiv. Am citit recent cartea profesorului Mihai Maci, universitar la Facultatea de Filosofie din Oradea, care constată şi el că studenţii nu au capacitatea de a relaţiona cu marile texte, preferând piureul de banane premestecat din cărţile scrise de vulgarizatori în ale filosofiei, sintezele de pe net şi alte asemenea suprasimplificări. La facultăţile de teologie ortodoxă s-a scos, pentru admiterea la doctorat, examenul eliminatoriu de greacă veche. Cu alte cuvinte, crema teologilor ortodocşi nu mai conţine oameni capabili să se adreseze textului sacru în limba liturgică a creştinismului răsăritean. De latină şi ebraică nu mai are rost să vorbim. La Facultatea de Litere din Cluj-Napoca există cursuri de «rattrappage» (aducere la zi a cunoştinţelor lingvistice fundamentale). Tradiţional, facultăţile de limbi străine nu se preocupau decât cu totul periferic de nivelul lingvistic al studenţilor, aceasta fiind treaba liceului. Rostul unui examen de admitere cu mulţi candidaţi era acela de a-i selecta pe cei mai sârguincioşi dintre ei, pe cei cu vocaţie manifestă pentru limbi străine, capabili să facă faţă unui parcurs ulterior în ştiinţele limbajului şi ale literaturii. Însă mai nou vin studenţi care nu mai au baza lingvistică, cu goluri imense în pregătire pe care nu pot să le acopere fără asistenţa unui profesor.
Toate aceste patru exemple disparate, care sunt doar câteva cazuri dintr-un noian, au în comun o singură realitate: în acest moment falimentul calităţii a avut loc la scară largă, şi acesta nu trebuie să fie un secret pentru nimeni. Numai că, iar de aici începe problema (mult mai mare decât recrudescenţa prostiei în sine), nicio facultate nu s-a închis din motiv de studenţi impostori. Avem cursanţi la matematici superioare care n-au făcut analiză matematică în liceu. Avem absolvenţi de filosofie care n-au deschis traducerea niciunui text fundamental, nicidecum versiunea originală a unui Platon sau a unui Kant. Avem teologi care nu posedă subtilităţile lexicale, deci ideatice, ale textului sacru. Avem absolvenţi de limbi străine cu cutremurătoare erori de exprimare scrisă sau orală. Dar facultăţile lor, fără excepţie, şi-au crescut numărul de studenţi, trădând ideea de intelectual şi de universitas. Prostia există, a venit peste noi, ne-a cucerit şi ne-a paralizat orice reacţie. Suntem învinşi, suntem sub ocupaţia cea mai odioasă care a existat vreodată, dar coabităm, nu ne retragem în munţi, nu există nicio mişcare de rezistenţă. Dacă am fi un butic de cartier şi am da faliment, am închide şi am merge acasă. Falimentul intelectual nu ne obligă la niciun gest de onoare, nu mergem să cultivăm ceapă şi să ne scriem tratatele la lumânare din atâta lucru. În mod odios, ne adaptăm, dar nu pentru că am fi potriviţi, cum zicea Darwin, ci pentru că preferăm să ne plecăm în loc să plecăm.
Pe de altă parte, bâlciul este mult mai mare decât îl pot ilustra universităţile. Prostia a atins masa critică, prostul e norma. Pentru el totul s-a simplificat atât de mult încât deşteptul nu mai poate fi sesizat, nu-l mai poţi pune în valoare, e sacrificat la nivel de sistem. Sunt atât de mulţi idioţii încât, dacă am mai ţine la inteligenţă, la sârguinţă şi la lucrul bine făcut, ar trebui să
închidem jumătate din sistem: primării, parlamente, guverne, instituţii publice şi private. Ar trebui să afişăm pe biroul primului-ministru: Închis pe motiv de prostie, revenim când găsim pe cineva care să fie vrednic. Ar trebui să trimitem acasă demnitari, funcţionari, profesori, medici, poliţişti şi preoţi. Pentru singurul delict îndreptat împotriva universului pe care nicio lege lumească nu l-a pedepsit vreodată: prostia. Ne-am imaginat până acum că viaţa sancţionează prostiile, şi probabil că în sistemele vii lucrul acesta s-a petrecut fără greş, acum însă cred că e cazul să luăm notă de noua realitate, proştii cred că au învins totul, inclusiv viaţa. Aşteptaţi-vă la o multiplicare exponenţială a numărului de «accidente».”

3 iunie 2019

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata