A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Marian Nazat: Miracolul semănatului

1 30

Soarele începea să pripească și viața își relua ciclul netulburat de veacuri. Toate se schimbau în jur – culorile, mirosurile, sunetele… Nimic nu mai era ce fusese. Ce mai vrăjitorie ! îmi repetam întruna, uimit de prefacerile naturii. Mirări de copil, candide, inocente, irepetabile… Mă înfășuram cu întrebările cărora nu le găsisem încă răspunsurile și cutreieram prin copilărie, grăbit să-i aflu misterele și nemărginirile Primăvara năvălise dintr-odată și pământul, zvântat de vânturile șuierătoare, scâncea. Când mai subțire, când mai gros, după cum i se năzărea. Alteori, îl auzeam șoptind vorbe neînțelese. Degeaba îmi lipeam urechea de buzele lui zbicite, nu deslușeam decât un muget înfundat. Huruitul venea de departe, de foarte departe, de parcă o cireadă de tauri se încura prin preriile adâncurilor necuprinse. Din loc în loc i se încrețise pielea nămoloasă, pe unde zăcuseră niscaiva băltoace deunăzi. Cerul băuse cu sete apa și rămăsese doar aburul căldicel și sălciu. Îl luam în căușul palmelor și mi-l băgam în sân, îmi plăcea al naibii de mult senzația aia gâdilicioasă. În alte locuri se căscaseră niște crăpături atât de negre și de înfricoșătoare încât mă rugam dârdâind să nu iasă din hăul fioros balaurii cei sângeroși. M-ar fi sfâșiat cu miile lor de guri, de dinți, de fălci ! Și o rupeam la fugă, fără să mă uit în urmă. Cădeam lat pe un gorgan din câmp, înconjurat de gărgărițe și greieri. Uneori și de berze sau de cuci. Le spuneam printre gâfâieli pățania, iar vietățile acelea, cu care mă înfrățisem în noaptea de Sânziene, mă mângâiau și mă alungau din sughițurile spaimei. De n-ar fi fost ele, cine știe ce s-ar fi ales de mine!


APRECIAZA ARTICOLUL !

Odată, o bufniță încărunțită de vârstă, m-a tras deoparte și mi-a zis că trebuie să învăț taina rodului pământului. „Ce om e ăla care n-a pus în brazdă o sămânță, una singură ? Semănător și secerător deopotrivă, omul n-are altă cale de împlinire! Acolo să-ți cauți destinul, restul e irosire, ratare !” Până să mă dumiresc, înaripata a și zburat peste oboarele învecinate și dusu-s-a. Nu s-a mai întors niciodată, poate că nu i-a plăcut moaca mea, habar n-am ce i-a cășunat să-și ia astfel tălpășița. Vreo câteva nopți m-am frământat în van, încercând să pricep ciudatele vorbe ale păsării plămădite din întuneric. Într-o dimineață, i-am cerut bunicii un pumn de boabe de fasole și de porumb. Ma’-marea mi-a făcut voia, fără să bănuiască gândul ce-mi încolțise în mintea zburdalnică. Am luat o săpăligă și am scărmănat o postață cât mine de mică, chiar lângă poartă. Aromele pământului se ridicau amețitor și era gata, gata să leșin. M-am ținut tare, am fărâmițat glodurile și apoi am aranjat câte un culcuș pentru fiecare bob. Le-am învelit cu plapuma de cernoziom și le-am sărutat pe obraji, urându-le noapte bună. Zi de zi treceam prin dreptul răzorului, îmboldit de miracolul ce se pregătea la o adâncime de câțiva centimetri. Doamne, și ce miracol! Să fi fost pe la nămiaz. Cânta o mierlă în dudul dinspre drum, iar un câine schelălăia de dor. Mă oprisem să-mi cercetez grădinița. Din pământul reavăn dăduse un firicel verde-alburiu, părea un viermișor ce-și scosese capul la lumină. A doua zi, alți viermișori împestrițaseră stratul răvășit de minunea prorocită de bufniță. Aproape că nu mai plecam din paradisul vegetal ce creștea și se înălța pe nesimțite. Semințele îngropate se transformaseră în zâne și roua le picura mărgelușe cristaline pe rochițele translucide. N-am dezvăluit-o nimănui vreodată, nicicând nu m-am scăldat într-o fericire mai deplină ca în anotimpul de care vă povestesc, anotimpul primului meu semănat ! Și de atunci tot arunc fel de fel de semințe în ogoarele ce mi se aștern sub pași, nădăjduind să le secer la ceasul recoltei, să le pregătesc iar și iar, înviere și iar înviere… De nu s-ar fi nimerit bufnița să mă povățuiască odinioară, mă tem c-aș fi eșuat pe un izlaz sterp, cotropit de pălămidă și mărăcini.

Vă las, mă grăbesc să azvârl în răzorul de celuloză o sămânță de cuvinte.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Emilia spune

    Vă citesc mereu cu mare plăcere!Ca teleormăneancă ,,înrăită,, ce sunt,azi rețin cuvintele pe care le-am moștenit și pe care le folosesc și eu:soarele începe să pripească,buzele zbicite,oboare!
    Aștept și alte mărturisiri de suflet!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More