Marina Almășan, către Lucian Avramescu: Să-mi fie rușine!!!! E de neiertat!!!!

M-am luat cu lucrurile neînsemnate ( așa facem cu toții!) și am uitat să-l îmbrățișez, din toată inima mea atât de adâncă și întortocheată, pe unul din mentorii mei, dascăl al meu în ale scrisului, omul care mi-a ținut lanterna, în timp ce învățam să deslușesc cum e cu gazetăria asta, cu ce se mănâncă ea și care-i sunt regulile.
LUCIAN AVRAMESCU a fost “veriga mea de mijloc” a devenirii mele ( între Octavian Știreanu – primul meu “antrenor” și Mihai Tatulici – dascălul meu în ale televiziunii) și, în calitatea lui de atunci – aceea de șef de secție la “Scânteia Tineretului”, a scos câțiva ani untul din mine, învățându-mă să fiu un bun reporter.
Cum am putut să uit, ieri, să-l felicit din toată inima, pe minunatul Lucian Avramescu, poetul și gazetarul de excepție ( câte femei nu ar fi dorit să le fi fost lor dedicată poezia “ Bună seara, iubito!”) și să-i urez sănătate de fier, rezistență de stâncă și bucurii, cu nemiluita, din partea celor pe care-i iubește!
La mulți ani, Lucian! Iartă-ți discipolul! … ca orice femeie…a întârziat la întâlnire!