Marina Almășan: Lungul drum al vorbei către faptă

marina a 5

O multime de oameni dispar fără urmă, în drumul lor de la vorbe la fapte..

Nu știu dacă întâmplător sau nu, există două verbe-îndemn care rimează, creînd o melodioasă expresie cuibărită în mintea noastră încă din copilărie : “Să taci și să faci!”.

De la cea mai fragedă vârstă am fost învățați să facem mai puțină gălăgie în jurul nostru și să ne exprimăm prin fapte. Cei ce cotcodăceau de zor, dându-se grozavi dar nefăcând de fapt nimic, erau priviți tare strâmb de societate. Pe atunci. Acum a intrat în obișnuința vieții de zi cu zi să ne uităm în gura unor oameni ce răsucesc în neștire cuvinte “ce din coadă tare sună” , rezumându-se doar la a pune punct propozițiilor rostite, fără nicio dorință de a le și transforma în fapte. Zornăie televizoarele și tribunele de declarații entuziaste privind “ceea ce trebuie făcut”, pentru ca țara să funcționeze și…cam atât! Vorbitori construiți din aplomb varsă către populația sleită de speranțe promisiuni și jurăminte. Îmbrobodiți de vorbele lor, mai că ne și vedem țara înflorind, iar pe noi scăldându-ne în bunăstare!

Dar nu este nici pe departe așa. Stadiul de “vorbă” este cu greu depășit. Aproape niciodată. Promisiunile își merită calificativul de “deșarte”, speranțele noastre rămân luminițe la capetele unor nesfărșite tuneluri, prin care orbecăim de decenii, ciocnindu-ne doar de câte un entuziast rătăcit, care ne mai oferă câte o lanternă cu bateriile aproape consumate…

Suntem sătui de vorbele poleite în care ni se împachetează viitorul. Vrem în jurul nostru oameni care să scurteze distantele dintre promisiuni și înfăptuiri. Vrem să credem în ei și să nu ne înșelăm. De fapt, vrem să-i auzim cât mai puțin și să observăm in jurul nostru cât mai multe răsuciri în bine. Nu mai vrem gargară, decât cea recomandată de medic, în sezoanele sufocate de gripă …Gestul de a opri televizorul îmi intră tot mai mult în sânge. Șuvoiul de vorbe, prelins dinspre ecranul de sticlă mă obosește, căci nu-și mai găsește întruparea în viața de zi cu zi, sfârșind înecat în dezamăgirile celor care încă mai cred în minuni…

“Să taci și să faci!” rămâne așadar un îndemn al copilăriei mele, înghițit de Prezentul învolburat : Prezentul vorbelor fără acoperire.

Parteneri