Joi, Televiziunea Română împlinește 64 de ani de la prima emisie, din 31 decembrie 1956. Producătorul și realizatorul TV Marina Almășan transmite un mesaj de iubire, dar și de durere pentru cea care i-a fost și îi este a doua familie, de mai bine de 30 de ani – Televiziunea Română.

Marina Almășan nu ezită să spună cum instituția a fost „batjocorită în ultimii ani de cei înșurubați vremelnic în fruntea ei”, în timp ce, „într-o condamnabilă tăcere, de frica ghilotinei nevăzute cu care îi amenință cei cocoțați în functii, angajații rabdă, rugându-se în gând să apuce vremurile în care Televiziunea Română va redeveni ceea ce-a fost, cândva”.

Redăm mesajul publicat de Marina Almășan, pe pagina de facebook:

„Astăzi este ziua în care prima televiziune din viața românilor îsi serbeaza nașterea. Este ZIUA TELEVIZIUNII ROMÂNE.
În urma mea se încolonează 3 decenii în care am slujit-o cu tot sufletul, cu un devotament care mi-a confiscat alte multe bucurii lumești, fără niciun regret însă.
Iubesc oamenii și de aceea am găsit, în televiziune, modul de a mi-i alătura, de a arde pentru ei, de a le colora viața, de a-i face mai înțelepți, mai buni, mai empatici, poate mai veseli chiar. …Am reușit? N-am reușit? Uneori răspunsul e afirmativ, alteori mă întreb dacă am ocupat locul potrivit?

….În ultimii ani, “batrâna doamnă” – cum o mai răsfață unii, a avut o viață deloc ușoară. Sub ochii noștri, ai celor ce o iubesc până la cer și înapoi, a fost batjocorită de alții , vremelnic înșurubați în fruntea ei. În acești ultimi ani, am trăit umilințe nebănuite, am asistat la agonia celei care altădată fusese un reper, în presa românească. Încet-încet, Televiziunea Română și-a pierdut strălucirea ; a pierdut teren, i s-au prăbușit ratingurile, i s-au împrăștiat ( sau “au fost împrăștiați”) profesioniștii, care încotro. A fost măcinată de scandaluri, a devenit o cenușăreasă a audio-vizualului, ceva care “nu mai contează”. Într-o condamnabilă tăcere, de frica ghilotinei nevăzute cu care îi amenință cei cocoțați în functii, angajații rabdă, rugandu-se în gând să apuce vremurile în care Televiziunea Română va redeveni ceea ce-a fost, cândva.

Și nu, pe adevărații profesioniști ai TVR nu-i dor nici salariile mizerabile cu care sunt umiliți, nici prăpastia între acestea și cele ale unor nulități, care le decid viața. Îi dor condițiile în care se încăpățânează să-și facă emisiunile, îi dor pereții ce stau să se prăbușească peste ei, îi doare aparatura care plânge de ani buni să fie schimbată, îi dor bugetele care le-ar face produsul mult mai atractiv și care se duc într-un neant de directii păguboase și de buzunare nesătule, îi doare călușul ce li se pune în gură, atunci cand încearcă să se răzvrătească…

…De fiecare dată când îmi fac publice astfel de gânduri, într-o primă fază primesc telefoanele îngrijorate ale prietenilor mei. Apoi încep represaliile , discrete sau manifeste : sunt atenționată formal de puținii șefi-“oameni”, care îmi șoptesc că ar fi mai bine să stau în banca mea ; sunt purtată apoi pe la comisii de disciplină, sunt amenințată că “mi se va lua emisiunea”, mi se blochează de la difuzare programe în care mi-am investit tot sufletul și toată priceperea. Astăzi, de Ziua Televiziunii Române, îmi asum din nou acest risc. Pentru că asta simt și pentru că asta știu că simt și mulți dintre colegii mei, poate mai puțin curajoși. Îmi doresc, pentru ei și pentru mine, ca anul care începe mâine, să ne readucă demnitatea de lucrători al televiziunii publice, să ne readucă soarele pe “ulițele” interioare ale instituției noastre, să ne readucă atmosfera de altădată, în care Televiziunea Română aduna , in studiourile de filmare, toate marile valori ale acestei țări. Iar cei ce cu adevărat merită, îmi doresc să fie recompensati pe măsură și, în primul rând, respectați și prețuiți de cei vremelnic aflați “la butoane”.

La multi ani, Televiziunii Române și celor care încă mai cred în ea, dinlăutrul sau din afara ei!”

Giorgiana Radu, AMPress