Pe lângă mine trec semne de-ntrebare, cu chip de om. Încerc să mă dau alături din calea lor, ca să nu mă ciocnesc de ei. Sau ei, de mine. Sunt “semne de întrebare” nu pentru că ar fi măcinati de întrebări (în general, nu-și pun prea multe, iar majoritatea acestora încep cu “Cât..?”) ci pentru că-i văd stând gârboviți, deasupra telemobilelor pe care le butoneaza cu râvnă. Aproape că nu mai observă lumea din jur. Este mult mai interesantă cea minusculă, înghesuită în ecranul smartphone-ului lor de ultimă generație, cu care se laudă la întâlnirile cu prietenii. Ăia care au mai rămas nevirtuali.. . În rest, interactionează comprimat, trimitându-și unii altora SMS-uri succinte, cu prescurtări care te bagă-n boală pe tine, cel venit din lumea cărților ; studiază oferte avantajoase, vântură, de colo-colo, niște clipuri debile ( care cică le hrănesc “ dezvoltarea personală”), se distrează de mor vizionând la nesfârșit fragmente obscene Postează, în draci, pe rețelele de socializare, fotografiile unei fericiri care în realitate nu există. …Ochii din telemobil si-i ridică rareori: atunci când au ajuns în stația de autobuz sau în fața unei prăvălii pe care scrie mare “REDUCERI”. În rest, degetele și ochii le sunt condamnați pe viață să fie prizonierii telefonului fără fir, cel legat de nimic și care, în copilăria mea era un vis și o recuzită pentru filmele SF. Și ce bine era, poate, dacă ar fi rămas așa. Oamenii ar fi putut vedea cât de frumoasă e lumea reală, s-ar fi putut bucura de ea, ar fi fost fericiți să-și întâlnească mai des ființele dragi. Acum, aceștia au rămas undeva departe, la capătul acestui fir nevăzut…
Am colindat lumea și lucrurile stau cam la fel peste tot. Albi, negri, galbeni, pământenii își butonează, în draci, mobilele. Pe Fifth Avenue, la poalele piramidelor, călare pe Marele Zid, prin jungla amazoniană. Semnal să fie!…
Cu ochii în telemobile, oamenii trec nepăsători pe lângă întâmplările vieții. Copacii înfloriți din jur rămân neadmirați, pentru că sunt mult mai frumoși palmierii virtuali de pe ecran. Glumele prietenilor “în carne și oase”, trec pe lângă urechile lor fără a le mișca un mușchi de pe chip, pentru că sunt mult mai amuzante filmulețele de pe TikTok. Până și nevinovatele bârfe – cele care apropiau oamenii între ei , sudându-i în prietenii trainice – pană și ele au fost lăsate baltă, căci sunt mult mai incitante minciunile de ultimă oră, ce-ți îneacă, pe bandă rulantă, ecranul telefonului..
Țin minte că, undeva prin deceniul trecut, mai rămăseseră câțiva printre noi, neatinși de “flagel”; refuzau să-și ia telemobil și-și făceau din asta un titlu de glorie. Îi priveam ca pe niște ciudați. Între timp, instinctul de turmă și alinierea la progresul omenirii le-a așezat și lor, în brațe, aparatul miraculos…
( text editat pe…. telemobil, așteptând la un centru de spălat mașini! )