• Home
  • De la prieteni
  • Marina Almășan: “Steaua mea, speranța mea”, de Victor Socaciu. Povestea unui cântec

Marina Almășan: “Steaua mea, speranța mea”, de Victor Socaciu. Povestea unui cântec

marina si victor 2

Timp de 4 ani, Victor a făcut parte din Parlamentul României. Și-a dorit mult să intre în politică,  sperând că de acolo, din cel mai înalt for al țării, va reuși să schimbe lumea. Nu vreau să pomenesc acum de marile dezamăgiri pe care i le-a oferit acest statut, ci voi privi și mai înapoi, în complicata perioadă în care Victor se pregătea să A34EA349 8C4E 4604 AD2C D9BCC95C0D1Edevină parlamentar. Astăzi o să rememorez, așadar,  un episod amuzant din campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2018, când , împreună cu fratele meu Sergiu (mână dreaptă a lui Victor , preț de 15 ani) și firește, alături de alți simpatizanți PSD, l-am însoțit pe Victor în turneul său electoral din circumscripția în care i-a repartizat partidul candidatura (  Târnăveni, Luduș, Iernut ). Altfel spus, spre victoria finală. Eu am acoperit doar 70 la sută din turneu ( mai trebuia să-mi onorez și transmisiile directe de la București – pe atunci realizam emisiunea “Ne vedem la TVR!” , dar și obligațiile materne), Sergiu însă era nedezlipit de Victor.

    Vremea era spre iarnă, una friguroasă și cenușie, cum cenușii erau și satele pe care le băteam cu pasul, uneori de dimineața până seara, nefăcând decât să repet obsesiv, în gând : “Doamne, numai de nu s-ar îmbolnăvi Victor!” “Doamne, numai de nu i-ar fi fatală toată povestea asta!”. Victor începuse deja să aibă probleme renale, ca o consecință a diabetului său blestemat…

ED17B137 ADBB 4EAD BD2D 62F385388536 rotated  Ajunseserăm într-o astfel de localitate cenușie, nu-i mai rețin numele. Deși încă noiembrie, iarna începuse deja să muște din noi cu poftă, căci nu eram chiar departe de “polul mioritic al frigului”. Străbăteam cu pasul ulițele satului, pline de glod și având pe margini mantinela sărăciei: case ce stăteau să cadă peste români ce abia își mai țineau pe picioare speranțele. Aveam, țin minte, o mașină “antemergătoare” , o Dacie amărâtă, care avea montate deasupra niște difuzoare zgomotoase, procurate de cei câțiva entuziaști ai PSDului  local ( zona nu mai era de multă vreme un fief al stângii, așa că lupta noastră avea nuanțe certe de kamikaze) . Din boxe, o muzică înălțătoare, mobilizatoare, încerca să trezească satul din încremenire. Pentru cine nu știe, satele mărunte ale țării par, mai ales în anotimpurile reci, precum un Cernobâl evacuat de autorități și în care doar câte un câine scheletic , străbătând înfrigurat ulița principală, te mai convinge că nu ai în față o fotografie alb-negru, ci o secvență de viață reală.. 

Schema era una simplă : eu, Victor și un reprezentant al PSD local , băteam la poarta oamenilor. Cu greu, apărea în poartă câte un chip înfășurat în bulendre, cu privire speriată. Îmi păreau scene desprinse din bancul acela cu reporterul ajuns într-un cătun sărac din România : “- Bade vrem să-ți luam in interviu! “ – Ăăă?!? Ce să-mi mai luați?!?” 

Apoi ieșea la atac chipul meu binecunoscut “de la televizor” plus vocea – zice-se inconfundabilă – și lumea se 59938E06 BDE7 4174 AA79 D950635BFB29“înmuia”. Începeau să strige unii la alții : “- Hei  Floareo, vino-ncoa! E doamna Marina, de la televizor!!!” Eram poftiți în case, în mărunta sărăcie a unor oameni simpli dar atât de frumoși sufletește. Erau ALEGĂTORII. Cei care, din 4 în 4 ani erau constant păcăliți că vor veni vremuri mai bune… Bref, îmi țineam micuțul speech , prezentându-l pe Victor, nu doar ca soț al meu, ci în primul rând ca și candidat pe care ei, gazdele noastre, ar fi trebuit să-l voteze duminica. Apoi intervenea Victor și purta un dialog “de la om la om” , în care le spunea despre intențiile sale. Îl ascultam cu inima cât un purice : Victor știa să vorbească, anii de scenă și preajma lui Păunescu l-au ajutat mult. Însă – mă întrebam eu – “va ști oare omul meu să nu-i dezamăgească pe acești amărâți”?… 

Figura se repeta, din casă-n casă, unii ne pofteau înăuntru, ne încălzeam puțin si ne tratau cu ce aveau la îndemână: un păhărel de țuică, o slană cu pită sau doar o vorbă bună, de încurajare, după altele câteva, în care-și plângeau soarta…

La un moment dat ( și vă rog să mă credeți că reascultarea cântecului de mai jos mi-a reactivat memoria!)  preotul localității respective l-a sunat pe cel de la PSD , anunțându-l că , undeva, pe un teren viran din preajma bisericii, reușise să convoace, în miezul zilei, câteva zeci de săteni, pentru o întâlnire cu candidatul Victor Socaciu. Ne-am bucurat cu toții : era mană cerească să poți vorbi deodată unei mulțimi. Picioarele ne erau degerate în cizme, degetele de la mâini nu mi le mai simțeam în mănuși și mă trezeam că-i tot înfășor obsesiv fularul roșu lui Victor în jurul gâtului, de frică să nu răcească. Refuza să poarte căciulă, considerând că alegătorilor trebuie să le vorbească “descoperit”. Eram îngrozită că se va îmbolnăvi. Până la alegeri mai erau câteva zile…

  3055A373 C187 4861 A7A9 218C513F73AC  Bref! Ne-am adunat în locul anunțat, cu un sfert de oră înainte de miezul zilei, vocea lui Victor cântându-și imnul electoral în difuzoare, un soi de semnal “Adunarea!” pentru risipitul electorat rural… Era de față și preotul, care socializa cu Victor, plangandu-i-se și el de problemele enoriașilor. Sergiu se ocupa de detalii, împreună cu colegii de la PSD :  de microfon, de micuța scenă, improvizată din scânduri pe terenul plin de noroaie. Încet-încet, lumea s-a strâns. Nu erau mai mult de 50-60 de oameni. Majoritatea în vârstă : adunături de țoale vechi, sprijinite în toiage de lemn…Le priveam chipurile blazate, marcate de o neîncredere ce încremenise pe ele. Mă întrebam câți, oare, le-au tot promis, în toți acești ani, că le va fi mai bine? Ce motive ar avea să-l creadă pe Victor al meu?…

     Micuța întrunire electorala a început. Preotul a salutat venirea oaspeților de la București, apoi mi-a dat F228F067 DF74 4EBA 8305 A14C584A44DC rotatedcuvântul. M-au ascultat cu interes, recunoscându-mă. Habar n-aveau cine mi-e soțul; în astfel de locuri presa de can-can ajunge greu, oamenii sunt striviți de problemele de zi cu zi, n-au timp de mondenități… I-am ridicat la plasă lui Victor, lăudându-i meritele și băgând mâna-n foc pentru el, ca și om. Apoi a început să vorbească Victor. Solemn, bine articulat, cu un mesaj clar, deloc demagogic. Accentua mereu pe faptul ca are și ei doi părinți bătrâni, care trăiesc din două pensii amărâte. Și că are și o familie, are si copii, și știe bine ce înseamnă nevoia de bani și grija zilei de mâine. Făcea promisiuni. Vorbea tare bine  Victor și știam că e din tot sufetul. Dar…oare…depindea de el Schimbarea?…La un moment dat, către final, când au început îndemnurile legate de votul ce urma peste 5 zile, pătrunși amândoi de discurs, am observat că în față nu mai rămăseseră… decât vreo 10 inși! Restul parcă se evaporase !!!!   

Am schimbat niște priviri îngrijorate cu Victor, am făcut ochii roată și am observat o buluceală în jurul mașinii noastre, unde Sergiu se pregătea să înceapă oferirea de “promoționale”. Portbagajul era roșu de fulare, căciuli, sacoșe și alte asemenea lor, pe care le produseserăm noi, din puținii bani alocați pentru campanie, completați cu bani aduși din casă. În jurul lui Sergiu “alegătorii” se strânseseră ciorchine, năpădindu-l cu mâinile întinse și mutând tot zumzetul întâlnirii electorale în acel loc. Era momentul “pomenii”! Am pufnit în râs, eu și Victor, reamintindu-ne că trăim în România. I-am mulțumit părintelui, pregătindu-ne să luăm în piept o altă localitate din felia de Romanie pentru încrederea careia ne băteam.

  63E11752 EDE9 421A 94B7 D84845477628Și acum vă rog să ascultați “Steaua mea, speranța mea”, un cântec care confirmă odată în plus valoarea de compozitor al lui Victor și la al cărui mesaj în versuri am lucrat amândoi, în vremea cand aveam încă sentimentul că împreună nicio redută nu ne va fi greu de cucerit. 

      Fac o mențiune : melodia nu apare pe niciun album ( a fost doar editată pe niște CD-uri “electorale” ) ea fiind imprimată în două variante. Pe cea colectivă, cand vocii lui Victor i s-au adăugat glasurile valoroase ale unor alți mari artiști, nu a fost chip s-o mai găsesc. Îmi pare rău că persoanele care administrează pagina lui Victor au omis să încarce multe din melodiile sale, probabil pe motiv că ele au legătură cu persoana mea.. 

Așadar, ascultați de pe YouTube, “Steaua mea, speranța mea” :

Parteneri