Medic primar boli infecţioase: Domnilor tineri, noul coronavirus vă ucide şi pe voi. Nu vă jucaţi!

Medicul Adrian Marinescu, doctor primar boli infecţioase atrage atenţia tinerilor că noul coronavirus nu e rezervat doar bătrânilor.
„ Nu e un moment când trebuie să ne relaxăm. În momentul acesta este o transmitere intracomunitară și aici lucrurile se schimbă. De asta vorbim de izolare, care trebuie să fie strictă, pentru că într-adevăr, vecinul nostru sau cel care e lângă, s-ar putea ca în viitorul apropiat să intre și el ca suspiciune.

Deci nu trebuie să gândim altfel decât cu calm, dar lucrurile trebuie să fie mult mai stricte în acest moment! Chiar dacă cei mai mulți pacienți cu COVID-19 din România sunt tineri, chiar dacă sunt încă puține forme severe, aceste lucruri nu neaparat că se pot schimba, dar în măsura în care va crește numărul de îmbolnăviri, se vor selecta și cazuri severe”, a explicat doctorul Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase.

Medicul a dăugat: „Tinerii nu sunt invincibili! Ei reprezintă o sursă pentru cei care sunt în vârstă sau pentru cei are au boli cronice. În plus, ei, la rândul lor, ar putea avea boli cronice. Până la urmă, problemele cardiovasculare, diabetul, bolile respiratorii, oncologice, sunt și la cei tineri.

Distribuie prietenilor

În plus, există în lume și forme fulminante. Adică, tânărul trebuie să respecte în același fel, aceleași măsuri. Este o perioadă de două-trei săptămâni, cel puțin, grea pentru noi toți”.

Televiziunile, media în general, propagă neîncetat ideea că vulnerabili sunt cei de peste 60 – 65 de ani. Adevărul nu mai este acesta, atrage atenția specialistul, boala atacând la toate vârstele.