Mihaela Bilic: ”Mâncatul dietetic este nesănătos. Avem nevoie de grăsime…”

Nutriționistul Mihaela Bilic spune că mâncatul dietetic este nesănătos, grăsimea fiind substratul esențial pentru creștere, iar cea de palmier nu este în niciun caz mai sănătoasă decât cea de porc.

”Mâncatul dietetic este un mâncat nesănătos. Grăsimea este substratul esențial pentru creștere, iar un copil mai degrabă trebuie să mănânce gras. Un copil are nevoie de grăsime de calitate. Obligatoriu, copiii trebuie să mănânce unt, să bea laptele integral. Nu întâmplător copiii preferă cartofii prăjiți. Avem nevoie de grăsime pentru a crește, tot ce înseamnă sistem nervos la copilului se dezvoltă pe baza grăsimii, deci este o chestiune de bună creștere. Nu trebuie să mănânce dietetic sub nicio formă, trebuie învățat să aibă și legume în farfurie”, a explicat Mihaela Bilic.

Despre grăsimea de palmier, întâlnită pe majoritatea etichetelor produselor aflate pe rafturile supermarketurilor, Mihaela Bilic spune că nu este în niciun caz mai sănătoasă decât cea de porc, de exemplu.

Distribuie prietenilor

„Grăsimea de palmier este vegetală saturată. Ea arată ca o slănină. Nici cea de cocos nici cea de palmier. Un criteriu, nu cresc în România, genele noastre nu sunt obișnuite, nu o recunosc ca atare. Apoi, nu are nici un beneficiu pentru sănătate. Avem nevoie de grăsime din surse cât mai variate — unt, ulei, smântână, alune, nuci, migdale. A consuma grăsime de palmier sau de cocos, pentru copiii din România este un non sens. În niciun caz nu trebuie să înlocuim grăsimea noastră clasică”, a spus medicul.
În ceea ce privește dulciurile, dr Bilic susține că tradiționalul orez cu lapte este mai sănătos decât cerealele pe care le consideră ”un marketing”.

Mai mult pe doctorulzilei.ro