Ministerul Sănătăţii: S-a decis încetarea contractului de administrare a prof. Mircea Beuran, din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III

 

Ministerul Sănătății a anunțat, luni, încetarea contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III.

Totodată, Inspecţia Sanitară de Stat a sancţionat cu 30.000 de lei Spitalul de Urgenţă Floreasca pentru neregulile găsite, dar şi întreaga echipă operatorie, de la asistent, până la conducătorul echipei, în cazul pacientei care a suferit arsuri pe masa de operaţie.

Distribuie prietenilor

„În urma analizei întregului material probator avut la dispoziţie, concluziile cercetării administrative dispuse de SCUB arată că incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie. Din raport reiese că prof. dr. Mircea Beuran, ca şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III, a încălcat 10 obligaţii din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secţiei. Date fiind măsurile dispuse din cercetarea administrativă s-a luat, printre altele, şi decizia încetării contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III. (…) De asemenea, Inspecţia Sanitară de Stat a sancţionat cu amenzi unitatea spitalicească pentru neregulile găsite, cât şi întreaga echipă operatorie, de la asistent, până la conducătorul echipei, cuantumul acestora fiind de aproximativ 30.000 de lei”, arată un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

Potrivit comunicatului citat, Ministerul Sănătăţii va prezenta marţi concluziile raportului propriu, instrumentat de Inspecţia Sanitară de Stat (ISS) şi Corpul de Control al MS.

AMPress