Monica Pop cere explicații autorităților medicale: ”Cum e cu țările cu populația vaccinată, dar cu număr imens de infectări?”

Într-o postare făcută pe contul său de Facebook, medicul Monica Pop solicită ca autoritățile din România să explice de ce  în țările în care statistica oficială spune că o mare parte din populație este vaccinată apar noi cazuri de infecții cu SARS-CoV2.

”De ce nu ieșiți să explicați? Populația plătitoare de dări și asigurări, inclusiv salariile voastre, trebuie informată!

Cum e cu țările cu mai toată populația vaccinată, dar cu număr imens de infectări, zeci de mii, care tot crește zilnic?”, susține Monica Pop.

Distribuie prietenilor

Medicul mai precizează că noile cazuri care apar în țările respective ar fi ”de la vaccinați”.

”Sutele de mii de noi infectări de acolo sunt, deci, clar, de la vaccinați, dacă populația e vaccinată în mare proporție, nu? Atunci? Iar la noi, cu mult mai puțin vaccinați, număr de nou infectați și decese este în mare scădere”, scrie medicul oftalmolog.

Monica Pop oferă exemplul Angliei, unde sunt foarte multe cazuri noi.

”Spune ministrul Sanătății din Anglia că se umplu spitalele londoneze?! De ce spitalele, dacă mai toți sunt vaccinați?! Nu trebuia, după cum spuneți mereu, ca vaccinații să facă forme ușoare și să nu ajungă în spitale?! Doar să se izoleze și să facă tratament la domiciliu, nu?!”, scrie medicul oftalmolog.