
Luminița Zaharia: În ziua cînd aproape că descoperisem rețeta vieții veșnice, am scăpat-o…
Dacă dai zoom pe viața unui om, poți avea surprize de proporții. Zoom(+), îi vezi porii dilatați, micile lașități cotidiene, gîndurile meschine. Zoom(-), privire de ansamblu îmbucurătoare, defecte abia schițate, încadrare mai bună în decor… Deține cineva lentile corecte, e în stare cineva să-și vadă un seamăn la scara justă? Sau, și mai idilic tablou, poate un om să îl vadă pe celălalt fără lentile?
***
Playback cu viața. Asta am făcut de cînd mă știu. Iar ea, toanta, m-a lăsat! Am fost un ventriloc. Un Iulius Tescovin ipocrit, un impostor, care mînuia o păpușă Iulius Tescovin. O păpușă din cîrpe, din deșeuri reciclate la nesfîrșit. Nu mai puteai spune ce obiect a fost la origini, ce material s-a folosit. Modificat pînă la atom, pocit, răstălmăcit. Scumpă viață, cîntă-mi o odă a bucuriei pierdute! Prefă-te că îți sunt și îmi ești!
***
Autosabotarea – eterna poveste! Așa e omul croit. Nici eu nu m-am erijat în excepție, ha, ha, de pildă, în ziua cînd aproape că descoperisem rețeta vieții veșnice, am scăpat-o, nu știu cît de accidental, în ocean… Brusc, mi s-a șters memoria recentă și nu am reușit să reconstitui nimic… Mizele prea înalte ne sperie, e greu să te ridici pînă la splendoarea ta finală, oricît de neimposibil ar fi s-o atingi…
(fragment din volumul „Iulius Tescovin”)