N-am știut!- spun fiii propagandei proletare

Am întâlnit matinal un bărbat pe care-l știu de ani. Avea trei flori în mână și pleca la Palatul Regal să ducă, simbolic, omagiul său Regelui defunct. Nu mi-am pitit uluirea. Tu, zic, fiindcă așa era, îl urai de moarte pe Rege, erai convins că a huzurit cu ”trenurile de aur” furate din România, că a trăit ca un belfer ”de pe spinarea poporului”. Mă feresc să înșir, fiindcă put, vorbele pe care acest om, altfel liniștit, le extrăgea din mintea lui îmbolnăvită de o ură fără margini. Atunci a fost imposibil să-l contrazic. Inutil să-i spun că Regele, alungat cu pistolul la tâmplă și amenințat că va fi ucisă tinerimea care-l iubea dacă nu pleacă, a plecat sărac, percheziționat la piele de securitate, cu soldați – fuseseră pe front soldații lui! – obligați să-i întoarcă spatele în gară. Inutil să-i spun că grădinărește ca un țăran și vinde flori, iar mândria lui a fost, cum declara într-un interviu, că a putut să-și dea la școală fetele. Ca un sătean. Acum, acest bucureștean pe care-l știu bine, modificat radical, își spune singur ce voiam să-i spun atunci, iar efortul meu e doar să mă mir. Ce s-a petrecut cu el? Cine l-a schimbat cu totul? De ce-mi spuneai ce-mi spuneai? – întreb. N-am știut!- a fost răspunsul concis și a plecat, lăsându-mă în trotuar.
Și totuși, unii, mai puțini, au știut. Au reușit să citească printre rândurile propagandei bolșevice, au reușit să afle, să întrebe, să se documenteze. Au reușit să știe că Regele Mihai, Mihai cum îi spuneau colegii de școală, a fost mereu un Om cald, modest, iubitor de semeni, indiferent din ce clasă proveneau, atașat idealurilor naționale. Acel ”N-am știut!” poate fi, cu greu, e drept, acceptat ca o scuză sinistră de la un om simplu. Dar pelerinajul de ieri îmi arată toate vârfurile societății românești curgând în cel mai amplu cortegiu funerar înregistrat vreodată în România, spre Peleș, cu coroane și lumânări. Ei puteau schimba ceva în anii aceia de început, când căzuse comunismul, iar România avea libertatea să se conecteze la vechile-i circuite de viață internă și internațională. La ei nu ține necunoașterea. La ei n-a fost atât de puternică propaganda bolșevică, încât să-i mutileze. Ei au urmat o rețetă pe care și-au copiat-o singuri, unul de la celălalt, dovadă că tot ieri, în Parlament, se consuma o păruire de chivuțe pe legile Justiției, care lucrau la foc iute în umbra catafalcului regal.
Se mai poate face ceva într-o Românie în care regi sunt Dragnea, Olguța, Tăriceanu, Turcan, Băsescu, Iohannis, fiecare cu grupul lui mai mare sau mai mic de închinători? Eu cred că nu! Istoria se închide în aceste zile ca un capac de sicriu. Un sfert din țară a plecat și pleacă zilnic. Călătorie spre cer, Rege! Călătorie norocoasă, români și România!

Lucian Avramescu