Nea Mircea (Ionescu Quintus) face astăzi 99 de ani

quintus Citesc și mă dojenesc concomitent pentru căscăunzenie. Cum de am uitat?  Iată ce scrie presa pe care mi-o citește partenera de viață din bucătărie, prin ușa deschisă: Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, împlinește, a împlinit la ora asta, zice ea, 99 de ani. Sărbătoritul va fi căutat la Ploiești de 2000 de liberali care îl vor îmbrățișa încolonați și-l vor pune să sufle în torturi. Bravos, nea Mircea, o făcuși și p-asta. Și vorbești, te-am auzit de curând, mai fluent și mai logic, spărgând fraza cu ironii și glume, strălucit, făcându-i să se învinețească de invidie pe mulți politicieni care se dau juni la 50 de ani și care-s cam moace de când s-au născut și moace bogate vor muri. Asta în materie de verb și vorbire, pentru că în rest, la fapte, sunt imbatabili. Fapte pentru patrie, patriotice cu totul, înfășate în iubire de nație. Matale, nea Mircea, ai rămas tot în casa pe care ți-o știu de copil, de forma unui vagon, în timp ce bijuteria din centru, care ți-a fost casă părintească, e donată ploieștenilor și găzduiește Muzeul de Artă. Sărac, la 99 de ani, ești bogat în multe, nea Mircea, ca și doamna Viorica cu care mă înrudesc. Ați fost, de când vă știu, și vă știu de când mă aflu pe pământ,  nedezlipiți, chiar și la arest și pușcărie. Așa că vă îmbrățișez pe amândoi, cu  drag.

    L-am sunat, eu aflându-mă la București, pe frate-meu, Marian, la Sângeru. Știi că nea Mircea face azi 99 de ani? Uitase și el. Ți-a mai făcut un portret, să-l pui lângă cel din ”101 portrete. Cum mă vezi și cum te văd” despre care ai spus, te citez: ”E cel mai bun portret pe care mi l-a făcut cineva și în viața mea mi-au fost făcute numeroase!”

Distribuie prietenilor

     Eu nu vin azi să te sorcovesc că va fi înghesuială. Nu uit că la ultima discuție telefonică mi-ai spus, aproape oftând, că ți-e dor de Sângeru. Te aștept sus, pe terasă, să bem o țuică de-aia de 20 de ani, ținută în butoi de dud și dublu rafinată. Când ai venit ultima oară, invitat de  oficialități pentru un discurs la căminul cultural și te-ai retras apoi la mine acasă, ai spus că nu bei decât o gură. Apoi ai mai cerut un păhărel că prea era galbenă licoarea. Ești tare, nea Mircea. Cred că la Canal te-ai călit ca oțelul și ca piatra pe care o spărgeai cu târnăcopul și o cărai cu roaba până-ți ieșea sufletul. Uite că n-a ieșit decât să ne bucure, sub formă de spirit trecut din călimară, în cărți și epigrame.

     Te îmbrățișez, nea Mircea – așa ți-am zis mereu și când ședeai la tribună ca președinte de Senat și când, ministru fiind, umblai cu o liotă de amploaiați în spate și eu te strigam astfel și ăia se uitau chiorâș. Nu-mi fac griji cum te vei descurca azi. Sunt îngrijorat doar că tragi cu geana, ca mereu, spre damele mai frumușele și sunt din belșug în zonă, iar doamna Viorica e vigilentă și nu scapă nimic. Poate îți uită mâine ciorba neîncălzită! Ai grijă! Și nu uita informațiile din Vechiul Testament: locuitorii de acolo, cam nesfinți de felul lor, trăiau câte 700 de ani, chiar mai bine. N-ai ambiție dacă nu fărâmi medicina care cică le știe pe toate și nu mai pui un zero la vârsta de 99, făcând 990. Așa că, ”La mulți ani!”, că așa cică se zice la ziua cuiva și te aștept la Sângeru. Nu spun pentru ce. Știm doar noi!.

Lucian Avramescu