Nevoia de război

lucian avramescu 2 2

Un meci de fotbal, aproape plat, în care 11 ruși și 11 englezi au alergat după aceeași bășică, pe gazonul francez, a fost precedat și urmat de un război stradal sângeros. Cine cu cine s-a bătut? S-au bătut rușii cu englezii. În istorie, ei s-au mai contrat uneori cu tunul și cu praștia medievală, iar în al doilea mare război s-au nimerit aliați împotriva lui Hitler, ceea ce a fost bine, scutind plateta de alte milioane de morți. Ce le-a venit acum fiindcă n-a fost o hârjoană de dame care se păruiesc pentru un amant chipeș, ci o înfruntare de oștiri câinoase? Cum de s-a ajuns la masacru și fărâmări de oase? Nu mai pun la socoteală mobilierul stradal, scaunele cârciumilor, geamurile nimerite în calea unei ghiulele jumulite din asfalt? Pierderi paralele! Campionatul European de Fotbal, văr primar cu Olimpiadele din vechea Eladă, cele în care ”armele tac”, așa decretau vechii greci (neînrudiți nici de departe cu cei de azi!), competiție în care ne găsim și noi, deocamdată înfrânți de Franța, mai norocoasă, dar chipeși, acest campionat, deci, se vrea o oază de lumină a lumii. Sute de mii de oameni au devenit navetiști din țările lor spre stadioanele franceze, iar toate prudențele gazdelor s-au concentrat pe percheziția până la chiloți a fiecărui doritor să intre într-o aglomerație. Experianța dureroasă a Orașului Luminilor, atins urât de terorism, face ca acest control corporal pentru posibilii păduchi ai bombelor, pitiți la subsuori, să fie acceptat și chiar salutat de toată lumea. ”Știu că pot asista liniștită la meci”, spune o româncă, percheziționată, ca toți suporterii de altfel care pătrundeau pe un stadion, de patru ori în 100 de metri și fericită că nimeni nu poate căra exploziv în mulțimea în care urma să intre. De ce n-au fost contaminați de acest spirit bonom cretinii care au vandalizat Marsilia, unii veniți din fostul bloc comunist, alții proveniți de lângă fustele reginei Angliei? Fiindcă-s cretini și de aia au venit, să facă scandal, îmi spune cineva. Nu-i atât de simplu! Fiara din om are nevoie de sânge. Războiul e în om, atavic, rezidual, cărat din peșteri până-n inima celei mai avansate civilizații. A curs sânge pe străzi în Franța, zeci de indivizi cu oasele rupte sunt în spitale, un luptător al gherilei stradale e pe moarte, biruind se pare opoziția medicilor francezi care îl țin agățat de viață cu aparatele lor de respirat și cu inimile lor care bat în locul celei care se prezintă mototolită. Vor să-l adune la loc, din bucățile recuperate de pe acest câmp Waterloo contemporan, din omenie sau din obligație profesională. Firește că toți acești derbedei englezi și ruși, ruși și englezi, ar merita ținuți în fiare. Câteva zile sau luni, atârnați cu capele lor seci în pivnițe întunecate, să le vină din restul organelor, mintea la cap. Eu am catalogat masacrul stradal din Franța Campionatului European, ca pe nevoia de război care există în omul peșterilor. Războiul e o necesitate a cetățeanului planetar. Idioții ăia de ruși și de englezi, unii din neamul lui Tolstoi, alții din cel al lui Byron, erau, cei mai mulți dintre ei, până în urmă cu două zile, oameni normali. Războiul s-a trezit instantaneu în grupa lor sangvină, trezit de întrecerea de pe gazon. Omul nu vrea să asiste, ci să capete statutul de mânuitor personal de bâtă. Mă întreb dacă șefii statelor lumii sunt suporteri de fotbal? Putin e, știu, pasionat de judo. Regina Angliei nu știu să fie caftangioaică. Cum o fi madam Clinton care se pregătește, la 72 de ani, să se suie pe scaunul din Biroul Oval, unde bărbatu-său, în urmă cu niște ani, încerca pudorile unei june? Cât război o fi în conducătorii planetei? Cât fotbal nelămurit circulă prin arterele lor? Dacă, Doamne ferește, sunt și aștia suporteri și, la nervi, dau cu scaunul atomicei în scăfârlia adversarului pe care ar trebui să-l înfrunte doar la Olimpiadă?
Franța s-a pregătit, exemplar până acum, să dejoace atentatele teroriste. A fost varză, însă, în arbitrarea și prevenirea violenței stradate a suporterilor care poartă în ei gena sălbatică a ruperii jugularei adversarului. Pe stradă s-a văzut un singur meci: acela de a muri cu beregata celuilalt în dinți! De dragul fotbalului? Nu, de dragul omorului.

Parteneri