Nicolae Steinhardt: “Prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat”

“Pentru cine este înzestrat cu darul înțelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune și de lene, de nefolosire a talentului.

Poti să nu păcătuiești de frică. Este o treapta inferioară, bună și ea. Ori din dragoste: cum o fac sfinții și caracterele superioare. Dar și de rușine. O teribilă rușine, asemănătoare cu a fi făcut un lucru necuviincios în fața unei persoane delicate, a fi trântit o vorbă urâtă în fața unei femei bătrâne, a fi înșelat un om care se încrede în tine. După ce l-ai cunoscut pe Hristos îți vine greu să păcătuiești, ți-e teribil de rușine.

Într-un anume sens, păcatul cu gândul e şi mai abject decât cel cu fapta, pentru că – nevăzut – îi însoţeşte necesarmente făţărnicia, impostura. Eşti în privilegiata situaţie a escrocului faţă de spărgător, care îşi riscă el viaţa; a hoțului din casă (de care nu te poţi feri) față de tâlharul la drumul mare, cu tot pitorescul său alai: calul, pistoalele la brâu, căciula pe-o ureche.”

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

Sursa – webcultura.ro