Nimic românesc în România, ordin de zi?

 

lucian-avramescu   Să fie aceasta deviza zilelor noastre, ordinul de zi pe unitate? Care unitate? Întâlnesc, în rarele mele ieșiri dn sat, români care au afaceri mari, mici, mă rog, supraviețuitori, zic ei, ai unei prigoane nemaiîntâlnite. În timp ce la poarta multinaționalelor care iau 75 la sută din banii Romăniei și-i duc afară și contribuie doar cu 2 la sută la bugetul țării gazdă, unde-și fac uriașele averi, nu bate nimeni, peste autohtoni vin valuri, valuri de controlori și inspectori. Se fură, se dau șpăgi, nu poți contracta o lucrare cu statul, dacă statul vrea să se modernizeze, până nu cotizezi la unul care-și atârnă în campania electorală zâmbetul pe uriașe banere și pe urmă îți cere șpagă pentru orice. Da, aceste lucruri și mizerii merită controlate și trebuie băgați la pârnaie nu investitorii obligați să dea, ci politicienii care au instituit molima șpăgii. Dar de aici până la ocolirea cu totul a jafului făcut de firmele străine, de toate națiile și dinspre toate puterile…

De ce staționează luni și luni organele la un român care abia mai respiră, blocându-i munca, trimițându-i în șomaj inginerii și muncitorii,  lăsând neatinși șnapanii mondiali care au împuiat în România, văzuți și nevăzuți? Nu pledez pentru  apărarea hoților noștri, cei mai veroși fiind politicienii, așa cum am mai zis, care sug vlaga investitorilor români, dar prea se alege praful de orice investiție și inițiativă autohtonă, pândită, cum pândesc agenții de circulație șoferii, de zeci și zeci de organe. De ce înfloresc hoții lumii în România, de ce prosperă aici atâtea hahalere (sunt și investitori străini, puțini e drept, aproape curați), de ce atâta prigoană pe tot ce-i romănesc?

Distribuie prietenilor

Știu că în piețe nu mai avem roșii românești și mere românești, iar prazul vine din Egipt și usturoiul din China, știu că pe prăvălii scrie musai englezește, dar să omori ceea ce părea marea înviorare a inițiativei particulare de după 50 de ani de comunism, e o crimă. Cine o face, cine o dirijează, că pare dirijată? Nu cred în conspirații universale împotriva României, dar sunt convins că aici, la noi,  funcționeză o structură criminală care omoară tot ce-i autohton. Și mai am convingerea că această structură criminală e compusă din români. Din români nemernici care-și omoară țara cu mâna lor. Nu uit din 91, discuția dintr-un avion spre Bruxelles, culmea,  în care un străin spunea că poate cumpăra guvernul de la București cu 50 milioane de dolari, iar un român de alături a zis că i-l scoate el mai ieftin, să nu dea atât. Era o discuție semiglumeață. Acum gluma de atunci s-a schimbat în renume și nu vorbesc de guvern neapărat, ci de guvernele care ajung pănă la o primărie de sat, guverne de cartier,, sector al Capitalei,  toate hapsâne și toate castrate de orice urmă de patriotism.

P.S. Am scris de dimineață, nervos, aceste rânduri pe care le găsesc acum cam dezlânate, plecând de la un  caz concret. Un tânăr, fiu al unui prieten care are o fermă de vaci, s-a întors din Germania unde a fost director al unei fabrici de brănzeturi. S-a întors să facă și el una, la el acasă, lîngă ferma părintelui său. Laptele vine de la vacile fermei lor, pe peste gard. Are, deocamdată, doi salariați la care se adaugă el, patron entuziast. Face brânză telemea excelentă, iaurt, pe o rețetă deosebită și sana. Curățenie. lună. M-a descălțat  la ușă și m-a îmbrăcat ca pe cosmonauți pentru a putea vedea cele căteva compartimente, cât un apartament de bloc. Era supărat. Nu-ți spun, zice, că tu scrii!  Nu scriu. Sunt, îmi povestește el, călare pe mine.Toți.  În loc să lucrez, răspund, dau explicații de parcă vreau să-l asasinez pe președintele Americii, nu să fac o făbricuță care răspunde tuturor rigorilor de igienă, modernitate. De ce să nu scriu? Nu știu. Fiindcă vor veni iar și mai mulți și mai răi. Bine, nu scriu despre tine. Scriu așa, că mi s-a năzărit mie că organele noastre în loc să încurajeze vin și distrug. Vin și omoară. Nu, nu scrie, mi-a spus, așa cum mi-au spus atâția alți prieteni care vor să facă acasă la ei, în țara lor, ceva și se tem, nu de controale, ci de ticăloșia lor. Poate că tânărul ăla, măi inimoșilor, are nevoie de altceva, măcar acum la început. De o încurajare, de o vorbă bună. Am băut din iaurtul lui și mi s-a părut cel mai bun din lume. Lăsați-l să-l facă, vigilenților, că altfel vom mânca tot brânză importată făcută din orice, mai puțin din lapte.