Nini, mereu înfrânt în iluzii

 

Colega mea Nicoleta Dumitrescu, editorialist la Ziarul Prahova, unde iscălesc și eu săptămânal, de câțiva ani, vinerea, scrie, azi, despre nostalgii și oftaturi. Ea ironizează, în fapt, prefăcându-se părtașă la un suspin, deliciul vremurilor de campanie de altădată, când sacoșa politicianului ajungea, pe diverse căi, la poarta votantului, miluit cu un biscuit, o cratiță și-un fes de partid, cu inițiale pe cozoroc. Se făceau paranghelii, cantidatul cu dare de mână organiza chermeze. Am fost un prost, se plângea Nini, unul de meserie zilier, care și-a pierdut în tinerețe un ochi în urma altercației cu frate-său, ambii iubitori de trăscău ieftin. Am fost la pădure când se dădeau geci. N-am apucat. Acum îi văd pe unii cu geci, că-s bune și azi, și mă apuca oftica, jelește Nini.
Îl văd și eu pe unul din Tisa, care trece zilnic pe la poarta mea cu căruța cu doi cai costelivi de te temi că, la urcuș, atelajul gol va trage caii îndărăt. Geaca portocalie, pe care scria cândva Băsescu, nu mai are inscripție, numele donatorului dispărând în anonimat prin lucrarea ploilor, dar jerpelitura stă încă pe spinarea lu Fănel, decolorată ca o cârpă de vase. Ea e, încă, precum se vede, subiect de dispută, Nini jurând că în campanie nu mai merge la pădure și pândește, de pe un scaun de la crâșma lui Birbirel, coloanele cu daruri, să apuce primul. Au luat toți proștii, zice cu amărăciune concluzivă, de ce să nu iau și eu? Are dreptate, numai că o așa campanie secetoasă ca asta n-a mai pomenit. Vorba Nicoletei, nu tu un pix, o călimară, un mic la grătar, nici măcar de Moș Nicolae, că te frige legea. Darurile vin din vorbe, iar vorbele la români nu țin de geacă. Nini, aflând cum e cu schimbarea, nu-i vine să creadă. Cum mă, nici Băsescu nu mai dă geci? ..tu-l-n c.. și p-ăsta!
Peste o săptămănă se isprăvește campania pentru parlamentare și alegătorul nu s-a ales cu nimic. În promisiuni cred proștii. Ei, de la mine din sat, nu-s proști. Cred doar în ajutorul social lunar, în ce primesc în palmă – mici și-o bere, o sacoșă cu inscripție, iată, chiar o geacă pe care scria numele donatorului-candidat, cu semnificație cam jenantă, dar nu omul își alege onomastica. Te-ai născut Boubătrân, ca unul din Vaslui, secretar UTC pe vremuri, care, îndemnat să-și schimbe numele, a luat cuvântul în adunare și a spus că Boubătrân a murit bunicu-său, Boubătrân este tat-su, Boubătrân va trăi și el, ducând mai departe prestigiul familiei. Prestigiul Băsescu, șifonat de ploi, e viu, iar fostul președinte vrea iar. Gecile lui umblă încă prin țară. Ce vrea, n-am prea înțeles, fiindcă premier nu se brodește.
Da, e o campanie care se vede doar la televizor. Toate partidele dau din vorbe. Unul, Orban, fost sau actual liberal, că nu mai știu din ce s-a retras, riscă afirmația că nu poți mări pensiile cu 60 la sută, atâta vreme cât pentru pensii ne împrumutăm deja la FMI, iar deficitul în respectivul cont e de 4 miliarde euro! Au! Firește că a fost fluierat. De toți, fiindcă mai avem câteva zile de dat. Din gură. Și aici, cu alean sau fără, cu dicție ștrangulată în omuleț sau avântată, cu oratorie de doi lei, dar curajoasă, politicianul, de toate culorile, promite, dă, împarte în dreapta și stânga, cu o generozitate de șeic. Nini, de la mine din Sângeru, așteaptă încă geaca. Proptit cu piciorul mic al cotului pe masa de plastic a cărciunii lui Birbirel, aia de la Sărățica, pe unde trec caravanele dinspre Ploiești, stă cu ochiul lui unic scrutător la vale, în lungul șoselei, și soarbe din când în când din tescovina de 1,5 lei suta. Seara îl prinde trist și pleacă la culcare de obicei beat și mereu înfrânt în iluzii.