Nu-i trimit cereri lui Dumnezeu

dumnezeu univers 1

Ca un șal, gândurile bune vor înveli casa ta,
Dacă te rogi, spuse preotul, vioi ca o candelă care arde.
Cui să mă rog părinte, cui? – am întrebat,
Cu întreaga-mi nedumerire.

Dumnezeului cel milostiv, psalmodie
Umbra altarului, cu o voce de culoarea sutanei.

Domnule preot, zic, riscând să-l supăr,
Eu nu vreau să cer nimic nimănui,
Cu atât mai putin Dumnezeului ceresc,
Având convingerea că e sătul de prea multe rugăminți,
Nimeni nu vine cu un surplus de iubire, toți trimit rugi,
Cererile vin cu nemiluita în cer.

Dacă pot, ca fiu al lui, nerăstignit încă,
I-aș da dragostea mea întreagă
Fără să-l plictisesc cu rugăminți,
Roagă-se alții…

Preotul m-a învelit mai departe în șalul vorbelor lui,
Ca în mătănii și părea nemulțumit, ca un profesor,
De enoriașul care sunt, căzut la extemporale

Părinte, am zis, nu te mai osteni cu mine,
Pe tata l-am iubit, necerându-i, student fiind,
Asta pentru a-ți oferi un exemplu,
Bani pentru haine și pentru cheltuieli sofisticate,
Fiindcă știam că nu are
Și-l ajutam, necerându-i decât să fie sănătos,
Fiindcă eu sunt în stare să mă țin pe cărările vieții
Fără să lunec.

Pe tatăl ceresc, dacă e undeva,
Îl iubesc la fel ca pe tatăl meu pământean,
Nerugându-l nimic,
Necerându-i nimic,
Iar dacă i-aș cere totuși ceva,
Ar fi nu să se arate, ci să fie

Lucian Avramescu, 21 iulie 2017, Sângeru

Parteneri