Ultimate magazine theme for WordPress.

Nu mă însor, cu bufnița din televizor!

1 196

 

Trăim vremuri de cumpănă, dovadă că Biserica și Statul, prin magnificii lor, și-au dat mâna spre a obține de la păgânimea care mișună prin boscheții patriei, o despăduchere de apucături nelegiuite. O doamnă lată, dintr-un partid al puterii, s-a șezat pe scaun, între doi arhierei mai mărunți trupește, în fața altarului, cerând vot pentru ceva nelămurit. Doamna, care astupa cu șezutul ei amplu vederea a patru icoane, din care una făcătoare de minuni, iar pieptul acoperea cu totul ușa dublă a sfântului altar, a cerut ca bărbații să se împerecheze doar cu femeile (dacă aș fi fost de față aplaudam vertiginos, fiindcă asta este și credința mea, având dovezi concludente că m-am dedicat cu vrednicie acestei patimi cerești), iar mânia ei din discurs a făcut mică inima unor duhovnici care s-au simțit pesemne aproximați cu o apucătură și o nelegiuire. Ședința electorală din naosul sfântului lăcaș s-a vrut militantă, dar sub încruntările sfinților Gheorghe și ale arhanghelilor de pe pereți, ea s-a nimerit ca nuca-n perete. Doar cameramanii convocați nominal ai unor televiziuni, au cules, spre a o împărți poporului, imaginea însoțită de discurs.

Tu ce ai înțeles? – zice colegul meu din clasele primare, Ion, tatăl a opt băieți și bunic peste 24 de suflete izvorâte din împerecherile cu cununie pe care le-au făptuit feciorii. Că e de rău, zic eu. Atâta lume, atâta zarvă, de parcă dau turcii. S-a întâmplat ceva ce noi nu știm.

Ăla mai tânăr al meu, îmi șoptește Ion, privind roată să nu-l audă vreun sereist care spionează și vrabia în zbor, Vasile, care are și el un băiat și o fată, mi-a zis că ălora mici le-au spus la școală că dacă părinții nu se duc la ”referent” le confiscă mama și o bagă cu alte mame la un loc, mă înțelegi! N-am înțeles. Ce să facă ele acolo, la un loc? Zi mai clar! N-am ce zice mai clar, decât că e groasă rău. Ion se uită spre cer și părul lui alb dă ulița spre gârlă, lăsându-mă cu nedumeririle mele care sunt și ale lui.

Deschid televizorul și o doamnă încruntată, solemnă ca o bufniță, care se uită fix la mine – așa mi se pare -, mă chemă să mergem ”împreună” la vot. Închid repede de teamă să nu mă apuce de mâneca pantalonilor mei scurți și să mă tragă în ecran. Merg cu orice doamnă, dar cu asta parcă n-aș merge nici după trei zile de chef, când chiaun, nu mai nimerești clanța ușii tale și te trezești, nevinovat, cu vreo vecină în brațe. Bărbat cu femeie, de acord, dar cu oareșce rigori, zău.
Și uite așa, mai glumind, mai suduind, mă găsii și eu în această sfântă chinovie a îngrijorării colective. Trebuie să merg, nu știu unde și nu știu de ce, dar e musai, altfel Statul mă procopsește cu o pensie mai mică decât e, iar Biserica mă însoară cu bufnița din televizor care se prefăcea a fi femeie, dar n-avea nimic din ce am iubit eu o viață la femei. Mă refer la candoare, firește, la nițică poezie în suflet, că noi bărbații nu avem așa ceva, iar noaptea mai și  sforăim.
Lucian Avramescu

loading...

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata