Cazul dublei crime, dublei sinucideri, dublei necunoscute tragice de la Iași, acoperă discursurile de Crăciun ale președintelui Iohannis, premierului Tudose, și chiar pe cele ale celor mai virili politicieni financiari, Dragnea și Tăriceanu. Procuratura și presa, într-un concubinaj exersat, au scos azi o nouă explicație pentru moartea celor doi intelectuali ieșeni. Ea s-a omorât întrucât nu putea face copii. Ca atare s-a îmbătat mangă de durere și a murit pe dușumea. El, beat de o suferință comună, că nu au copii, și că nevastă-sa zăcea pe șoseaua plușata a sufrageriei fără suflare, s-a suit, cu greutate, ținându-se anevoie pe picioare, în funia împletită a spânzurătorii, și a reușit performanța de a-și lua zilele, cu toate că alcoolemia îl arăta incapabil să înnoade o funie și s-o agațe în grinda din tavan. Mă întreb cum de și-a nimerit gâtlejul.

E a doua moarte care are legătură – cel puțin așa o dezleagă  culții în cap ai criminalisticii – cu lipsa capacității de a procrea. Doamna din Iași, de 38 de ani, a decis să se omoare fiindcă, târziu și brusc, a constatat că viața nu-și mai are rost fără un plod. Buna mea elevă, minunata Mădălina Manole, o puștoaică pe care am suit-o pe scenă la 16 ani, mă suna să-mi spună tragedia de a nu avea un copil cu Șerban Georgescu. S-au despărțit, cu toate că am sfătuit-o, venind amândoi la mine acasă, să nu facă prostia asta. A avut, cu alt soț – în sfârșit – un copil, dar tragedia nu s-a isprăvit. Moartea, programată sau neprogramată, a venit, ocolind subiectul lipsei de fertilitate, iar băiețelul frumos și candid nu a oprit drumul mamei spre înghițirea otravei. Mădălina a murit – cred eu, unul din oamenii cei mai apropiați ei – pentru că i se părea că scena o refuză sau n-o mai iubește îndeajuns. Moartea ei rămâne mult mai complicată decât au explicat-o procurorii și notarii deceselor.
Nu pot lua ca serioasă și decentă noua variantă presă/procuratură/criminaliști – venită azi – că tânăra soție a tânărului profesor universitar din Iași s-a sinucis fiindcă a constatat, târziu, că nu poate produce urmași. Moartea cuplului de intelectuali ieșeni, care a fost ba crimă, ba sinucidere, ba crimă urmată de sinucidere, rămâne deocamdată o uriașă interogație. Nu pentru criminaliști, fiindcă  s-au arătat caraghioși în dezlegări, abundenți în comunicate care se bat cap în cap, ci pentru noi toți, anchetatorii de pe margine de drum, întrerupți între două sarmale de o tragedie care ne intrigă, ne zgândărește, ne scoate din letargia de a interpreta simplu. Crima-sinucidere de la Iași e încă deschisă oricărei dezlegări, iar piața verdictelor e săracă.