AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Nu vă e rușine, măgarilor!

Măgarii sunt, într-o rezumare selectivă, pe care am extras-o din internet, alegând doar persoanele care mă interesau, eu, Iohannis, Dragnea. Sunt și alții. Eu, ca om care scrie, aș fi măgarul cel mai puțin important cu toate că primesc, cu îndestulare, înjurături care mă acreditează astfel. Măgari de vârf, făcând o statistică aproximativă a postărilor pe Facebook, ar fi domnii Iohannis, președinte al României și Dragnea, președinte de Cameră parlamentară și de partid. Ambele personaje politice par civilizate în replici – cu deraieri de limbariță la unul și de tăcere la altul – dar, nefiind între prietenii lor nu pot băga deștul în foc că nu înjură la nervi. Cert e că acești doi politicieni nu par demni de un așa tratament înjurăcios, cu toate că nu mă omor de simpatie pentru politicienii la putere. Îmi devin simpatici, cu excepția unui fost președinte, abia după ce cad din corcodușul înaripat al funcțiilor. Eu, scriitor deocheat uneori, pot fi numit în fel și chip, inlusiv în duioasa asemănare cu vietatea numită măgar. M-am învățat ca, suit pe scena scrisului, să primesc – așa cum am mai spus-o – palmele ca aplauze și palmele ca sudalmă. Mai rău nu s-a nimerit.
De ce ar fi, conform statisticii mele, măgar președintele? Am ales comparația cea mai duioasă fiindcă sunt și altele mai apăsate. De ce ar fi măgar domnul Dragnea, ignorat o vreme, dar intrat azi în malaxorul duioșiei vânjoase, cu adepți agresivi și dușmani de moarte? Ce se petrece în chimia dialogului cetățenesc? Și eu, jur, sunt un cetățean! De ce nu sunt certat, fără trimitere la părinții mei decedați, rudele mele aproapiate sau distanțate, cu argumente pe care aș putea chiar să le accept? De ce ar fi măgari doi înalți demnitari ai statului român, combătuți vehement din anonimatul de scorbură al internetului și nu i-am contrazice printr-un vot lucid și decisiv? Și domnul Iohannis și domnul Dragnea au adunat, în sufragii separate, adulația epistolară a ștampilelor băgate în urnă, ca niște amprente de pupătură cu ruj. Cu numele pupat pe buletinul de vot, ambii primesc, în procente varii, în funcție de zona facebookinstă pe care te plimbi, sudalme dintre cele mai grețoase.
Ce se petrece cu noi? Dialogul pe căile nevăzute ale clapelor de calculator a dat liber unui gen neîntâlnit până azi de mârlănie. Noutatea este intrarea în polemică a pseudonimelor. Nu poți înjura decât dacă ai curajul să te arăți, cu o identitate vizibilă. Ridicat în picioare, de după boscheți, cu întreaga ta anatomie, poți să-mi zici cum vrei și să zici și altora, cum ai chef. Fiecare se va apăra cum îl duc puterile și imaginația. Eu te pot ignora sau te pot boga în p…mă-tii, în funcție de toana în care mă găsesc. Spun toate astea fiindcă, abandonându-mi de nevoie meseria scrisului cărților mele și mișcîndu-mă în băltoaca jurnalisticii de azi, dau și peste această a treia degradare a cuvântului – cea care pitește, între puzderia de oameni serioși, educați, sensibili, culți, mulți bolnavi de ură și lașitate. Ei sunt în ciupercăria facebook, ca un virus. Îi accept de nevoie. De ce se fac că nu-i văd oamenii acreditați de vot să conducă? De ce nu zic niciodată ”ba p-a mă-tii!”?
Firește – îmi va răspunde un corespondent cu onomastică multiplă, care mă porcăiește dimineața sub un pseudonim și la miezul nopții sub altul – fiindcă ei sunt niște măgari stilați, spre deosebire de tine, care ești… Bună dimineața!

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!