O știre mai importantă decât alta

Un pompier tânăr a făcut respirație gură la gură unui câine. Știrea a făcut înconjurul internetului, iar pompierul se bucură de dragostea și admirația a peste un milion de iubitori de câini. Și eu sunt iubitor de câini. La Sângeru am opt acum, la București, la AMPress, trei și acasă, doi. Asta-i un fel de paranteză. Continuarea știrii, ignorată de trei televiziuni și absentă în interesul internaut este că stăpânul câinelui, prins în același incendiu și aflat în spital, are, conform medicilor, șanse aproape nule de supraviețuire. Câinele are ceva șanse să trăiască. Respiră, într-o clinică modernă de câini din București, cuplat la aparate absente în dotarea prăfuitelor noastre spitale umane, ceea ce înseamnă că ritmul moderizării capitaliste e mai accelerat în privința patrupedelor, ceea ce e bine, decât al modernizării spitalicești pentru oameni, ceea ce e rău.
Un prieten m-a sunat să-mi spună că lângă Universitate era căzut pe asfalt un boschetar, ocolit cu silă de pietoni. În America, pe care cică am copia-o, și un om și un câine în suferință pe asfalt, sunt recoltați rapid de serviciile de salvare a vieții, indiferent despre ce viață ar fi vorba și oricât de beat ar fi cetățeanul. Câinii nu se îmbată, dar pot fi loviți de mașini. Așa am primit eu un câine, mic și mustăcios, adus de niște prieteni de la Urlați, care plecaseră spre București, și au găsit nefericitul animal aproape mort, lângă șosea. Negăsind un veterinar, au făcut cale întoarsă și l-au adus la mine. Luciana, fiica mea cea mica, l-a împachetat în pături, iar în zori, când a venit veterinarul, era în picioare și dădea din coadă. Tati, a strigat bucuros copilul, mustăciosul a înviat. Parcă e Hopa Mitică! Și Hopa Mitică i-a rămas numele.
Un alt  prieten îmi dă știrea că în Pantelimon au venit ajutoare alimentare pentru oameni, sub form unor pachete cu fasole din Etiopia. Fasole din Etiopia a venit și-n alte comune, sate, orășele cu oameni sărmani. Pe vremuri, fasolea creștea și la noi. E o știre.
O vacă se vinde pentru abatoare la prețul de 2 lei kilogramul în viu. Pe Valea Cricovului Sărat nu se vinde deloc, iar crescătorul care s-a mutat în cimitir, iar copiii veniți din Spania să-l înmormânteze și să stingă tot ce mai e de stins în acea bătătură care va rămâne de-a pururi pustie, pot lua cu noroc 600 de lei pe vacă, norocoși că au scăpat de ea..
Încerc o analiză jurnalistică. Interesul pentru prima știre e mai sporit nu pentru că oamenii și-ar iubi mai mult animelele decât semenii (cu toate că aici am și unele îndoieli!), ci pentru că e contrară obișnuitului. Un om care face respirație gură la gură unui câine, e mai rar de văzut. La facultățile jurnalistice, studenților li se explică de ce este o știre când un om mușcă un câine și nu este știre când un câine a mușcat un om. A doua e banală. Câinii mușcă, din pricini diverse, oameni, iar la noi a încetat să fie știre, intrând în banal, chiar și când câinii omoară oameni, cum s-a întâmplat recent cu o bătrânică din Moldova. Aici ar mai fi de dezbătut. Crește în noi câinoșenia, în sensul clasic al cuvântului și scade omenia, tot în sensul clasic, fiindcă acum semnificațiile sunt interșanjabile?