AM Press Logo
Muzeul Pietrei

O ţară din Europa continentală se declară liberă de coronavirus

Statul Muntenegru, una din ţările mici ale continentului (cu puțin peste  o jumătate  de milion de locuitori),  a comunicat că pe teritoriul său, la începutul acestei săptămâni nu mai exista niciun caz activ de coronavirus. Aici s-au înregistrat în total 324 de cazuri. Nouă persoane au murit şi 315 s-au vindecat, potrivit Worldometer.

Epidemia va fi declarată încheiată după ce vor trece 28 de zile fără niciun caz nou confirmat, potrivit autorităţilor sanitare preluate de Mediafax.

Muntenegru, țară desprinsă din fosta Iugoslavie, a luat în general aceleași măsuri pe care le-a luat toată lumea, unii mai devreme, alții cu o întârziere scump plătită. Organismele internaționale de sănătate atrag atenția asupra măsurilor pripite uneori de relaxare, fiindcă acestă boală ”are mai multe necunoscute decât cunoscute”.

Aurelia Apostol, AMPress

 

Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!