Octavian Știreanu: Parvenirea cu program

stireanu 1

Înainte de a spera la susținerea celorlalte state membre NATO, Iohannis avea obligația să arate că are susținerea propriei țări.

Iohannis pretinde că și-a anunțat candidatura la șefia NATO „în numele României”. Nimic mai fals. Nu există niciun act formal, emis de vreo instituție a statului, Parlament sau Guvern, prin care  Iohannis să capete un astfel de mandat, iar conducerea NATO să fie informată asupra unei asemenea intenții.

Iohannis n-a avut decența să lucreze deschis la un astfel de proiect. Aroganța și analfabetismul politic l-au împiedicat să facă un „consiliu al coroanei” cu privire la promovarea candidaturii sale. O ședință CSAT putea să emită o decizie pe acest subiect, care să fie supusă aprobării Parlametului. Ciolacu (Guvernul) și Ciucă (Senatul) abia ar fi așteptat ca  ghioceii să producă un memorandum sau o declarație politică prin care să anunțe această  înălțătoare intenție a nației române, de a-l ridica pe mult iubitul și stimatul Klaus Werner Iohannis pe soclul celebrităților politice ale lumii.

Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la înființarea NATO. Dacă aveau gândire politică, Iohannis și șefii Guvernului și Parlamentului puteau folosi acest prilej pentru emiterea unui document comun prin care să informeze fiecare stat NATO, individual și în scris, că România înțelege să serbeze această aniversare propunând la conducerea Alianței pe cel care… bla, bla…

O colaborare la vedere cu instituțiile statului nostru i-ar fi fost de folos în primul rând lui Iohannis. Ar fi arătat decidenților  NATO că nu s-a băgat precum musca în lapte, ci demersul său are susținerea țării. Înainte de a spera la susținerea celorlalte state membre NATO, Iohannis avea obligația să arate că are susținerea propriei țări. Preferând să lucreze noaptea, ca hoții, cum se spune, Iohannis n-a făcut decât să ne arate încă o dovadă a disprețului său funciar față de români

Amețit de iluzia gloriei

Iohannis n-a stârnit de capul lui la această tărășenie. A întors spatele celor din țară, dar a lucrat cu alții. N-avea curajul să se aventureze în așa ceva fără să aibă ori susținerea, ori ordinul cuiva puternic. Fără relief în politica externă, băgat în seamă pe la summit-uri doar grație staturii de cuier ambulant, Iohannis nu este capabil să facă un gest de asemenea amplitudine. E prea slugarnic ca să-i deranjeze pe licuricii care ne luminează țara,  prea neputincios ca să poată gândi un astfel de proiect și prea leneș ca să se înhame la treabă.

Consider că Iohannis face jocul cuiva și că anunțarea candidaturii sale face parte dintr-un plan mai larg și mai complicat.

Cu aproape o lună în urmă apărea dinspre Washington o știre laconică și cam misterioasă: „România  a notificat aliații NATO că intenționează să-l propună pe Klaus Iohannis secretar general al Alianței”. Nu se spunea care „Românie” o fi făcut notificarea. România de acasă, a celor mulți, habar n-avea. De-abia în aceste zile s-a aflat că notificarea cu pricina a fost făcută de Dan Neculăescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentant permanent al României la NATO, dar nu se știe exact când și unde.  Probabil la ședința miniștrilor apărării din țările NATO care a avut loc la Bruxelles în 15 februarie și la care  o fi participat degeaba și Angel Tîlvăr, ministrul figurant al apărării din România.

Acea notificare n-ar fi fost posibilă fără o pregătire prealabilă, conform unei decizii luate cu foarte mult timp înainte. Câteva lucruri, care au stârnit destule nedumeriri la vremea lor, acum par să facă parte dintr-un plan prestabilit.

De pildă, lucrările la „Palatul Împăratului”, care au început vara trecută. Firma Bog’Art ar fi lucrat fără acte cu mult înainte de a semna oficial, în 26 octombrie 2023, contractul cu RA-APPS și înainte de a obține, o lună mai târziu, avizul ORNISS.

De ce trebuia avizul SRI/ORNISS pentru renovarea unei vile civile, cu destinația declarată de locuință familială? S-au făcut renovări la zeci de vile simandicoase ale RA-APPS – inclusiv la cele în care locuiesc Iohannis,  amabasadorul SUA  ș.a. – fără ca acest aviz să fie necesar. Sunt indicii temeinice că renovarea la „Palatul Împăratului” include dotări și utilități de natură militară și de securitate cu totul speciale. Altfel,  SRI n-ar avea ce să caute acolo, n-are atribuții de supervizare a unei construcții civile.

Deci e pe deplin posibil ca refacerea vilei de pe Aviatorilor 86 să facă parte din programul de pregătire a candidaturii lui Iohannis, care, cum îl știm foarte grijuliu cu gradul de lux al propriului confort, a comandat din vreme o locuință familială demnă de un secretar general al NATO, să nu cumva să stea pe drumuri după ce va prelua funcția.

Apoi, pare să nu fie întâmplător nici faptul că devansarea alegerilor prezidențiale s-a făcut pentru datele de 15 și 29 septembrie,  în perfectă corelare cu eliberarea funcției de la NATO, care se va produce la 1 octombrie. Inițial, Ciolacu anunțase alegerile pentru 8 și 22 septembrie – motivând că n-ar fi oportun să cheme lumea la vot în preziua începerii anului școlar. De fapt, dacă ar fi rămas așa, dl viitor s.g. Iohannis ar fi rămas  șomer o săptămână, între 23  și 30 septembrie, lucru care l-ar fi făcut să dea cu pardesiul de capotă.

Pregătirea discursului prin care și-a anunțat candidatura a cerut de asemenea mult timp. Nici Iohannis, nici scribălăii care mai sunt pe la Cotroceni  nu sunt capabili să producă din capul lor un discurs și un „program electoral” care să fie compatibil cu specificul NATO. Cred că pe acele texte s-a lucrat foarte mult timp prin cabinetele de la Bruxelles, că au fost consultați oameni din instituții profesioniste și că serviciile secrete au lucrat la turație maximă pentru a pregăti și acoperi această muncă.

Iohannis a citit marți după-amiază la televizor doar declarația despre depunerea candidaturii. Dar la nici 20 de minute de la terminarea discursului, pe un site numit Politico.eu a apărut  textul unui „program electoral”, decalog cum a fost numit,  despre care Iohannis nu  pomenise nimic! Or, știm bine cum se lucrează în presă. Rapiditatea preluării la minut a unui astfel de text  (pe care site-ul respectiv îl numeșete „articol de opinie”) era imposibilă dacă n-ar fi fost  pregătită și negociată din timp, cu sau fără taxe de publicitate. A se vedea ora publicării textului pe https://www.politico.eu/person/klaus-iohannis/

Politico.eu este o publicație germană, proprietate a trustului german de media „Axel Springer”. Are sediul la Bruxelles și birouri în Londra, Berlin, Varșovia, Paris și Frankfurt.

Este posibil ca textul lui Iohannis să fi ajuns pe masa acestei agenții pe filieră germană,  înainte de a fi cunoscut la București.

Care-i planul, care-i scopul?

Întrebarea care se pune este cine i-a acordat lui Iohannis susținerea? Sau cine l-a îndemnat să facă acest gest, care este complet atipic față de lenea sa proverbială și care, totodată, pare sfidător la adresa marilor puteri?

Un plan gândit în altă parte există. Iohannis nu și-ar fi asumat riscul de a pica în penibil fără să primească un ordin de la cineva foarte puternic și o promisiune cu ceva la schimb în caz de eșec. Mulți afirmă că nu se poate imagina ca Iohannis să fi făcut acest pas fără acordul partenerului strategic.

Cu ce scop a fost atras în joc? Poate că marile puteri au vrut să potolească astfel frustrările statelor din Est, care suportă cel mai mult costurile participării la războiul din Ucraina, dar nu prea sunt băgate în seamă când se împart bucatele funcțiilor.

Apoi, prin împingerea lui Iohannis în arenă, se creează aparența că, în premieră, funcția de șef al NATO nu se mai decide între patru cancelarii puternice, ci printr-o  competiție între candidați, ceea ce ar fi, iată, o dovadă a unei democratizări interne  mult dorite îndeosebi de statele mai nou venite în Alianță.

Cu setea sa de parvenire, Iohannis era instrumentul ideal pentru marile puteri să fie folosit în astfel de scopuri, stârnind  această furtună într-un pahar cu apă. Este imposibil ca „sistemul NATO” să nu știe cu cine au de-a face. Îl vor folosi și, probabil, îl vor consola cu vreo dregătoria la curtea Împărătesei Ursula.

Dar cine să fie regizorul? În toate cazurile, privirile se îndreaptă spre Germania. Țara „mamă” a lui Iohannis. Politico.eu este publicație germană, aflată în proprietatea puternicului trust „Axel Springer”.

Moștenirea NATO: „America înăuntru, URSS afară și Germania jos”

Primul secretar general al NATO a fost lordul Hastings Ismay, care a deținut această funcție între 1952 și 1957. A fost un susținător istoric al extinderii NATO, declarând că alianța „trebuie să crească până când întreaga lume liberă va ajunge sub o singură umbrelă”. Cu toate acestea, înainte ca Pactul de la Varșovia să fie semnat, el s-a opus cererii de aderare la NATO făcută de URSS în 1954. De atunci a rămas proverbial principiul de organizare a Alianței enunțat de lordul Ismay: NATO trebuie „să aibă America înăuntru, URSS în afară și Germania jos”!.

Cu privire la Germania, principiul acesta a rămas valabil până acum un an. Tratatele de pace prevăzuseră restricții severe în ceea ce privește capabilitățile militare ale Germaniei postbelice. Războiul din Ucraina a rupt zăgazurile. Germania – ca și Japonia, de altfel – au primit liber la înarmări.

În 2021, bugetul de apărare al Germaniei era de 38 de miliarde euro. „Invazia Ucrainei a acţionat ca un electroşoc într-o ţară cufundată în pacifism după ororile regimului nazist”, constată observatorii militari. În 2022, guvernul de la Berlin a anunţat crearea unui fond anual de 100 de miliarde de euro pentru modernizarea armatei sale, Bundeswehr. Deblocarea unei asemenea sume  pentru armată constituie o schimbare majoră de direcţie pentru Germania. „Vom cheltui în medie între 70 şi 80 de miliarde de euro anual pentru apărare. Și Germania va fi atunci ţara care investeşte cel mai mult în acest domeniu”, declara cancelarul Scholz în 2022.

De la sfârşitul Războiului Rece, Germania a redus semnificativ dimensiunea armatei sale, de la aproximativ 500.000 la cât se cifra aceasta la reunificarea ţării în 1990, la doar 200.000 în prezent. Pornind de la atât de „jos”, Germania este pe cale de a construi cea mai mare armată convenţională din Europa din cadrul NATO.

Principiul enunțat de primul secretar general al NATO, generalul lord Ismay, se știrbește într-un colț: Germania nu mai e „jos”.

Continuarea pe cotidianul.ro

Parteneri